11 salvatori argeșeni vor reprezenta România la un exercițiu de intervenție, desfășurat în Bulgaria

367 views

11 salvatori argeșeni (2 ofițeri și 9 subofițeri) vor participa, în perioada 12 – 15iunie 2019, la exerciţiul internațional de amploare “EU MODEX BG” desfăşurat în apropiere de oraşul Montana, Bulgaria. Pompierii argeșeni fac parte, alături de colegii din județele Vâlcea, Mureș, Constanța, Dolj, dar și echipa de căutare-salvare urbană – USAR – din delegația Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ce va reprezenta România.

Scopul exercițiului este pregătirea și antrenarea statelor participante, prin rezolvarea unor situații în teren pentru echipe de căutare-salvare (USAR), echipe CBRN și echipe medicale de urgență – în cazul unui cutremur. Salvatorii români vor acţiona în diverse situaţii pentru salvare, evacuare, deblocare şi descarcerare, dar și cercetare, detecție și prelevare probe în medii CBRN. Echipa României este una autonomă şi va campa intr-o bază de operații, iar acţiunile lor vor fi apropiate condiţiilor reale de realizare a misiunilor în teren. De altfel, ISU Argeș participă, pe lângă autospeciala CBRN, și cu tabăra mobilă și bucătăria rulantă, care să le asigure autonomia. Obiectivul principal al exerciţiului “EU MODEX BG” este de a testa capacităţile ţărilor implicate în acordarea asistenţei conform Mecanismului de protecţie civilă al Uniuni Europene.

Astfel de aplicaţii testează nivelul de pregătire a celor care intervin şi oferă posibilitatea de a acţiona încrezător în situaţii reale. La exercițiu vor participa echipe din România, Grecia, Bulgaria dar şi Republica Moldova.

Comments

comments