Preşedintele Klaus Iohannis, vizită oficială în Secuime. A dus steagul românesc în Harghita şi Covasna

Preşedintele Klaus Iohannis face o vizită oficială în judeţele Harghita şi Covasna, fiind prima de acest fel efectuată în ultimii ani de un şef al statului. Iohannis participă la o dezbatere organizată la sediul Consiliului Judeţean Harghita, în timpul căreia a primit un steag secuiesc, moment în care a răspuns gestului oferind tricolorul românesc. Pe fond, Klaus Iohannis a atins cele trei sbiecte sensibile în zonă – descentralizarea, regionalizarea şi autonomia pe criterii etnice.

„€În vizita făcută astăzi în județele Harghita și Covasna, am subliniat că, indiferent de etnie, avem aceleași preocupări – viața de zi cu zi, locuri de muncă mai bune, starea drumurilor, a spitalelor, a școlilor noastre. Intoleranța, respingerea celor de altă etnie, fie din partea majorității sau a minorităților, sunt însă căile sigure pentru blocarea dezvoltării. Să ne îndreptăm așadar eforturile spre ceea ce ne unește pentru a putea progresa cu toții” a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

„Au trecut mulţi ani de când un preşedinte a păşit aici într-o vizită oficială”, a remarcat preşedintele, în deschiderea alocuţiunii pe care a ţinut-o la Consiliul Judeţean Harghita. Acolo, şeful statului a apreciat echilibrul dovedit de majoritatea aleşilor locali din Harghita şi Covasna, considerând că aceştia au reuşit să creeze”o punte între actul decizional local şi central”, arătând totodată că „doar împreună putem să construim o Românie prosperă”.

După această introducere, în care preşedintele a mai subliniat potenţialul mare pe care îl au judeţele Harghita şi Covasna, dar şi restanţele acestora, Klaus Iohannis a intrat în subiectul considerat, în general, a fi cel mai delicat.

„Există trei teme politice la care cred că aşteptaţi să mă refer: descentralizarea, regionalizarea şi autonomia (…). Cred că descentralizarea este obligatorie, fiindcă aleşii locali ştiu cel mai bine de ce are nevoie comunitatea şi trebuie să dispună de instrumentele necesare. (…) Regionalizarea este de dorit, dar numai dacă se face în aşa fel încât să ducă la modernizarea administraţiei şi dacă duce la crearea de noi locuri de muncă, prin creştere economică (…). Autonomia locală şi regională ajută, dar autonomia pe criterii etnice nu este de dorit fiindcă ar inhiba dezvoltarea. La aceste concluzii s-a ajuns la nivel european”, a transmis Iohannis. Acesta a subliniat faptul că, la nivelul UE, „chiar se recomandă” ca în procesele de regionalizare şi descentralizare să nu se recurgă la delimitări pe criterii etnice.

Nu în ultimul rând, şeful statului s-a referit şi la folosirea limbii române în zonă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.