Paştele timpuriu aduce miei puţini în Argeş. Preţurile sunt cuprinse între 10 şi 20 de lei/kg

În doar trei săptămâni, creştinii ortodocşi vor sărbători cea mai mare sărbătoare de peste an, Învierea Domnului. Şi cum preparatele din carnea de miel sunt nelipsite de pe masa de Paşte, comercianţii, dar şi ţăranii au început să-şi scoată la vânzare animalele pe Internet. Iar vânzările online sunt mult mai profitabile atât pentru cei care vând, deoarece nu mai plătesc un spaţiu pentru comercilizarea cărnii, dar şi pentru cumpărători, care obţin un preţ mai bun şi economisesc şi timp. În acest an, Paștele catolic și cel ortodox cad în aceeași zi, la 16 aprilie, cu mult mai devreme faţă de anul trecut când a fost pe 1 mai. Aşadar, Paştele timpuriu de anul acesta aduce miei puţini în pieţele argeşe.

Ofertele online nu mai sunt la fel de numeroase ca cele de anul trecut şi puţini ciobani şi-au scos animalele la vânzare. Preţurile pe internet variază între 10 şi 15 lei pe kilogramul de miel în viu şi 20 de lei tăiat. Aceleaşi preţuri ca şi în 2016.

De exemplu, un cioban din Lunca Corbului vinde miei şi iezi de „sacrificat pentru masa de Paşte. Aceştia sunt crescuţi bio cu lucernă şi cereale. Mieii sunt in funcţie de preferinţe de la 7-25kg. Pretul este negociabil in functie de numarul de miei sau iezi – 12 lei/kg, negociabil”, „Vând miei pentru Paşte, Piteşti 10 lei/kg în viu sau 20 de lei/kg carcasa, negociabil”, „Vând iezi pentru Paşti, Piteşti, 20 de lei/kg”, „Vând miei, Piteşti, 11 lei/kg, negociabil”. Printre puţinele oferte online găsim şi pastramă de oaie, care se vinde cu 20 de lei/kg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.