Icoană de 5.000 de euro din secolul XVIII, găsită de polițiști

Polițiștii Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române au recuperat o icoană pe lemn, din secolul XVIII, în valoare de aproape 5.000 de euro, care face parte din patrimoniul cultural naţional. Aceasta ar fi fost sustrasă dintr-o locuință din București.

Pe 16 august, poliţiştii specializați în protejarea patrimoniului cultural naţional din cadrul Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române au recuperat o icoană pe lemn,din secolul XVIII, care poartă numele de ,,Sinaxa Sfinților Arhangheli”. Pe obiectul de cult, cu dimensiunea de 42,5 x 51 cm., sunt reprezentate două registre verticale cu câte şase apostoli şi cinci registre orizontale cu praznice împărăteşti şi sfinţi.

Valoarea de catalog a icoanei este de aproximativ 5.000 de euro. Bunul, susceptibil a face parte din patrimoniul cultural național, ar fi fost sustras dintr-o locuință din municipiul București. Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.