Florentin Marinescu, președintele Federației de Arte Marțiale, vorbește la superlativ despre Pitești Arena și edilii locali

Sala Polivalentă Pitești Arena va fi inaugurată mâine, 8 decembrie, cu ocazia Campionatului Național de Karate Ashihara.

În avanpremiera acestui eveniment, la Primăria Piteşti a fost organizată o conferinţă de presă la care au luat parte, pe lângă gazdele Cristian Gentea și administratorul public al orașului, Lucreţiu Tudor, precum și consiliului local Tiberiu Irimia, și reprezentații Federației Române de Arte Marțiale: Florentin Marinescu – președintele federației, Petre Bulmagă – secretarul general și Mihai Vătafu, antrenor piteștean și membru în comitetul de organizare a competiției.

Oaspeții s-au arătat impresionați atât de noua arenă și dotările acesteia, cât și de faptul că edilii Piteștiului au acceptat să ajute în organizarea competiției chiar și financiar. Astfel fondul de premiere va fi de peste 65.000 de lei, sumă nemaiîntâlnită în istoria competiției.

„Este mai mult decât o onoare şi o plăcere să vin la dumneavoastră pentru inaugurarea acestei noi săli. Este un lucru absolut extraordinar pentru noi, pentru România, fiindcă după cum bine ştiţi se inaugurează foarte rar, din când în când, aproape deloc, o astfel de sală nouă, omologată la standarde internaţionale. Ceea ce aveţi dumneavoastră este chiar o minunăţie. Nu ştiu cum aţi reuşit, cum a reuşit domnul primar să găsească reususele necesare să o facă, dar chiar este o sală deosebită. Am fost şi am vizitat-o şi eu şi este din toate punctele de vedere mai mult decât o sală. Este o super sală unde sper să puteţi organiza şi competiţii internaţionale. Este o sală frumoasă, o sală extraordinară. Pe de altă parte este fabulos că domnul primar a avut amabilitatea ca noi să fim primii care intrăm în sală şi să facem practic această deschidere. Sunt de 65 de ani în sport şi mă tot uit şi eu după nişte săli noi. Tocmai de aceea simt nevoia să subliniez că ce aţi făcut aici este extraordinar. Felicitări domnule primar, felicitări celor care au fost alături de dumneavoastră pentru că aţi făcut un lucru formidabil” a declarat Florentin Marinescu, președintele Federației Române de Arte Marțiale.

Acesta i-a înmânat primarului Gentea și o diplomă de recunoștință din partea federației, pentru tot sprijinul acordat competiției.

„Am avut parte de o deschidere extraordinară din partea echipei de la Primărie. Am primit sprijin, sfaturi, altfel nu ne-am fi descurcat. Deschiderea unei arene de astfel de anvergură va coincide cu campionatul nostru național. Niciodată în istoria campionatelor nu au fost atât de mulți participanți, mai ales copii. Contează foarte mult pentru noi” a spus și Mihai Vătafu, unul dintre organizatorii evenimentului.

Peste 500 de sportivi vor concura în următoarele zile la Campionatul Național de Karate Ashihara care se va desfășura la Pitești Arena în perioada 8 – 10 decembrie. Competiția este una istorică dat fiind faptul că peste 80% dintre concurenți sunt de la categoriile de juniori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.