Athosul de la Argeș. Cum va arăta prima mănăstire construită după modelul celor din Sfântul Munte

În comuna Vlădești din Argeș se va ridica primul lăcaș după canoanele de pe Sfântul Munte Athos.

Prima mănăstire de acest fel din România are hramul Sfântului Voievod Neagoe Basarab și va avea o rânduială inspirată de tipicul din Sfântul Munte Athos.

Din punct de vedere arhitectural, mănăstirile athonite sunt structuri complexe, înconjurate de ziduri groase, având și un turn de control.

O descriere pur tehnică a ansamblului monahal ar fi aceasta: în afară de curtea principală, unde vor avea acces atât credincioasele, cât și credincioșii, va fi un Avaton, adică un loc unde vor avea acces numai monahii, ca loc de liniștire și de retragere, acesta fiind gândit ca amplasament în spatele mănăstirii.

În Biserică nu va fi electricitate, slujbele fiind ținute la lumina lumânărilor, după rânduiala athonită. Totodată, tipicul mănăstirii va fi athonit, după cum am menționat mai sus: viețuirea monahală va fi ca în Athos, ascultarea fiind desăvârșită.

Sfântul Neagoe Vodă Basarab a fost ales ca ocrotitor pentru că a fost un rugător isihast și a marcat istoria, cultura și viața Bisericii Române, dar și pentru că a făcut donații și ctitorii numeroase în Sf. Munte Athos.

Starețul noului așezământ este Ierom. Cosma Giosanu de la Mănăstirea Sihăstria Neamț, iar îndrumător duhovnicesc al obștii este Părintele Ștefan Nuțescu de la Schitul Lacu din Sf. Munte Athos.

Donează

Cont: RO12 RNCB 0022 1738 0523 0001 (Lei)
Cont: RO28 RNCB 0022 1738 0523 0004 (Euro)
Banca Comercială Română

Email: sfneagoebasarab@gmail.com
Tel: +40745 535 270

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.