Avarie pe o stradă din Pitești! Blocuri fără apă caldă până mâine după-amiază

Miercuri, 7 iulie, TERMO CALOR CONFORT S.A. anunță că a apărut pe circuitul primar de alimentare cu energie termică o avarie de o intensitate foarte mare la o conductă Dn 400.

Din cauza apariției acestei avarii pe strada Papuceşti, în zona blocurilor 53 – 54, este necesar să fie oprită alimentarea cu energie termică a punctelor termice care asigură agentul termic pentru apă caldă a blocurilor din cartierul Trivale, alimentate din PT 608, PT 609, PT 612. Pentru remedierea acestei avarii este necesar înlocuirea unui tronson de ţeavă Dn 400 pe o lungime de 10m şi a unui cot Dn 400, transmite administrația locală.

Sistarea furnizării apei calde menajere are loc din 07.07.2021 ora 11:00, până joi, 08.07.2021 la ora 14:00, deoarece lucrarea este îngreunată de existenţa în zona canalului termic a unor reţele de apă rece, telecomunicaţii şi gaze.

Precizăm că pe site-ul www.termopitesti.ro la secțiunea AVARII, clienții TERMO CALOR CONFORT S.A. sunt informați cu privire la punctele termice și zonele afectate de avarie, precum și de ora estimată a reluării furnizării apei calde de consum.

”Ne pare rău pentru disconfortul creat clienților TERMO CALOR CONFORT S.A. din zona afectată și îi asigurăm că echipele noastre de intervenţie depun toate eforturile în vederea asigurării agentului termic la parametri optimi după remedierea avariei apărute”, mai transmite Primăria Pitești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.