Azi va fi prezentat Pașaportul COVID. Din luna iulie, obligatoriu în Uniunea Europeană

Azi va fi prezentat Pașaportul COVID. Din luna iulie, obligatoriu în Uniunea Europeană. Comisia Europeană va prezenta, miercuri, prima formă a pașaportului COVID numit și certificatul verde digital Documentul va conține informații despre persoane, necesare pentru a călători în alte state membre cu avionul.

Acesta este menit să le permită cetățenilor europeni să călătorească în interiorul blocului comunitar. Oficialii Uniunii Europene speră să redeschidă sectorul turismului care a fost pus la pământ pe perioada pandemiei.

Pentru a obține un astfel de document, trebuie să fie îndeplinite anumite condiții sanitare. Astfel, viitorul pașaport COVID va fi valabil pentru cetățenii europeni imunizați cu unul dintre serurile aprobate în Uniunea Europeană, acestea fiind Pfizer; AstraZeneca, Moderna sau Johnson & Johnson.
”Vrem să creăm un certificat digital care să poată menționa un test PCR negativ, proba că aveți anticorpi sau că ați fost inoculat cu un vaccin care a fost aprobat de EMA”, a declarat comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson. Titularii vor putea astfel ”să arate că foarte probabil nu vor propaga virusul”, a spus ea, adăugând că asta ”ar permite ca oamenii care trebuie să călătorească să o facă mai ușor”.
Totodată, oficialii spun că libera circulație nu va fi condiționată de vaccinare. Țările care se bazează pe câștigurile din turism, precum Spania, Grecia, Portugalia, sunt încântate de introducerea acestui pașaport COVID, însă Belgia și Germania au avertizat asupra faptului că persoanele care refuză vaccinarea sau nu au apucat să se imunizeze să fie discriminate.

Propunerea trebuie aprobată de Parlamentul European și statele mebre.

Pașaportul de vaccinare anti-coronavirus ar putea fi introdus la nivelul Uniunii Europene în luna iulie a acestui an. Propunerea legislativă va fi dezbătută însă de oficialii europeni la sfârșitul acestei luni.

”Urmează ca în a doua jumătate a acestei luni să existe o inițiativă legislativă pe care Comisia Europeană să o prezinte la reuniunea informală de la sfârșitul lunii martie. Este vorba despre un certificat digital care să ateste, sau nu, dacă o persoană este vaccinată.

Mai mulți lideri europeni, printre care și cancelarui german, Angela Merkel, și președintele Franței, au subliniat faptul că nu este un instrument prin care oamenii vor fi împiedicați să meargă într-o altă țară.

Va fi un certificat standardizat, la nivel european, securizat, pentru a nu putea fi falsificat. O aplicație, probabil pe telefonul mobil.

Asta nu înseamnă că cei care nu au fost vaccinați sau nu au acest pașaport digital, nu vor mai avea dreptul să călătorească. Se vor supune unor restricții care există deja.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.