Prima tranșă din subvenția pe suprafață plătită fermierilor pe 2015 ar putea fi plătită începând cu 16 octombrie

Ministrul agriculturii Daniel Constantin a anunțat ieri, după o întâlnire cu fermierii din sectorul vegetal, că va face tot posibilul ca din 16 octombrie să poată fi plătit avansul la plata pe suprafaţă – partea Comisiei Europene.

 

Anul trecut, prima tranșă din subvenția pe suprafață a început să fie virată fermierilor tot din aceeași dată, respectiv 16 octombrie, bani ajungând la fermieri până pe 30 noiembrie. S-au plătit atunci 69 de euro/ha, iar ulterior, în ianuarie, s-a dat startul restului de plată, adică 70,38 de euro/ha și ajutorul național tranzitoriu de 19,81 euro/ha.

Deocamdată nu se cunoaște valoarea exactă a subvențiilor pe care fermierii le vor primi pentru anul 2015 și nici cât se la plăti pe fiecare hectar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.