S-a adoptat noua Lege Electorală. Din 2016 vom avea mai puţini parlamentari

Legea privind alegerea reprezentanților din Camera Deputaţilor şi Senat a fost adoptată. Potrivit noii legi, viitorul Parlament va avea 329 de deputaţi şi 136 de senatori, faţă de actuala legislatură, când au fost aleşi 412 deputaţi şi 176 de senatori.

Actul normativ mai prevede şi alegerea pe liste, iar norma de reprezentare pentru un senator este de unul la 168.000 de cetățeni, în timp ce un deputat va reprezenta 73.000 de locuitori. Pragul electoral va fi de 5% din totalul voturilor la nivel național sau de 20 de procente la nivelul a cel puțin patru circumscripții pentru toți competitorii electorali.

De asemenea, potrivit noii legi, diaspora va avea șase parlamentari: patru deputați și doi senatori. Astfel Parlamentul va avea cel mai mic număr de parlamentari din anul 1990 până în prezent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.