Lista laboratoarelor care au fonduri pentru analize şi radiografii gratuite, actualizată în timp real pe site-ul CAS Argeş

Deşi introducerea cardului de sănătate se face cu mare greutate şi această măsură a fost primită cu scepticism de pacienţi, existând încă mari probleme în înţelegerea noului sistem, la doar o lună de când acesta a devenit obligatoriu, beneficiile scontate încep să fie vizibile.

După cum au declarat oficialii Casei de Asigurări de Sănătate, scopul principal al cardului nu este limitarea drepturilor asiguraţilor, care nu s-au modificat cu nimic, ci împiedicarea risipei şi a furturilor din sistem, prin împiedicarea furnizorilor de servicii medicale, fie ei medici de familie, spitale sau farmacii, să ceară decontarea unor servicii pe care, în realitate, nu le-au efectuat!

În acest sens, exemplul elocvent este cel al analizelor medicale realizate gratuit, în baza trimiterii de la medicul de familie. Dacă în anii trecuţi plafoanele financiare alocate fiecărui laborator „se epuizau” în primele zile ale lunii, s-a ajuns ca în luna mai 2015 să existe posibilitatea de a solicita astfel de servicii chiar şi în ultima săptămână a lunii. Pentru a veni în sprijinul asiguraţilor care au nevoie de astfel de servicii, Casa de Asigurări de Sănătate Argeş pune la dispoziţia acestora o modalitate foarte simplă şi rapidă de a afla care dintre laboratoarele de analize mai are fonduri pentru analizele gratuite şi cum se pot face rapid şi eficient programări sigure.

Astfel, doritorii pot consulta pe site-ul instituţiei, www.casag.ro, la secţiunea „Raportare furnizori online”, pe secţiunea „Paraclinic”, ce laboratoare au fonduri şi cât anume. „Lista se actualizează în fiecare zi, în jurul orei 16.00. Un pacient interesat poate studia lista laboratoarelor disponibile şi poate face o programare pentru data când doreşte să se prezinte pentru recoltare. Există însă condiţia obligatorie ca atunci când suni pentru programare să ai deja o trimitere valabilă eliberată de la medicul de familie sau medicul curant, pentru că li se vor cere datele de identificare.

În caz contrar, laboratorul respectiv nu va accepta să facă programarea. Aceeaşi procedură este valabilă şi pentru radiologie şi imagistică, adică RMN sau tomograf! În cazul analizelor medicale sau radiografiilor de urgenţă, pacienţii pot solicita respectivele servicii chiar şi dacă laboratorul nu mai are fonduri. În niciun caz nu vor fi refuzaţi! Partea birocratică, de decontare, se va realiza apoi între Casa de Asigurări şi furnizor. De regulă, banii în plus ce trebuiesc plătiţi laboratoarelor care şi-au depăşit plafonul din cauza unor solicitări de urgenţă se vor achita din alocările rămase neconsumate la altele. Partea bună este că, odată cu introducerea cardului, avem un control strict a serviciilor prestate. Semnarea cu cardul înseamnă că pacientul respectiv, pentru care ni se solicită banii, chiar a fost la medic şi chiar a beneficiat de serviciu. În câteva luni, după ce sistemul se va aşeza şi toţi vor înţelege cum funcţionează, vom ajunge nu doar să avem bani suficienţi pentru toate solicitările, ci şi să facem economii!”, spune Ionuţ Gheorghe, director de contractări al CAS Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.