Doctor stomatolog Eny Pavel: Radiografia dentară

Radiografia dentară reprezintă o imagine a dinţilor şi maxilarelor, obţinută prin expunerea la radiaţiile X. Radiografiile dentare, element esenţial al diagnosticului stomatologic, sunt efectuate cu scopul de a identifica anumite detalii nedetectabile la examenul clinic, leziuni carioase în stadii incipiente, chisturi sau granuloame, fracturi ale dinţilor, fracturi de maxilar, tumori, dinţi incluşi.

Această manoperă conduce deci medicul stomatolog către un diagnostic cât mai precis şi totodată ajută medicul să verifice succesul tratamentului în toate etapele de lucru. Contrar părerii pacienţilor mai puţin informaţi, radiografia dentară nu prezintă riscuri pentru sănătate.
Pacientul trebuie să înţeleagă limitarea impusă de lipsa unei radiografii şi faptul că avantajele aduse de informaţiile culese prin examenul radiologic depăşesc cu mult riscul dat de expunerea la o doză minimă de radiaţii ionizante. În mod curent, noi ne expunem zilnic radiaţiilor din diferite surse naturale (atmosferice, cosmice, terestre), dar şi surse artificiale (cuptor cu microunde, televizor, monitor, telefon mobil). Toate acestea reprezintă o cantitate de radiaţie cu mult, mult mai mare decât cea primită cu ocazia efectuării uneia sau mai multor radiografii dentare, fie ele digitale sau pe film.

Cel mai utilizat tip de radiografie dentară poartă numele de radiografie retroalveolară şi este un film de dimensiuni mici, în care pot fi vizualizate 2 – 3 elemente dentare. Mai amplă este o radiografie panoramică, în care poate fi vizualizată toată panorama dentară. Rezultatul radiografiei, în ambele cazuri, se eliberează pe loc, în câteva minute.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.