Argeșeanul Marius Vorniceanu, propus de PSD pentru juriul care alege procurorul-şef al Parchetului European

Argeșeanul Marius Vorniceanu este propunerea PSD pentru funcţia de membru al juriului care va alege procurorul-şef al Parchetului European, potrivit G4Media.ro, care citează surse politice.

Concurenţii lui Marius Vorniceanu în Parlamentul European sunt, după cum arată G4Media.ro, Rachida Dati (fost ministru francez al Justiţiei), Cándido Conde-Pumpido (judecător al Curţii Constituţionale din Spania), Eva Joly (magistrat franco-norvegian) şi Antonio Mura (înalt magistrat italian).

Argeșeanul a deținut din 1990 până în prezent mai multe funcţii publice. Din 1990 până în 2002 a lucrat în Ministerul Finanţelor, timp de patru ani fiind director general adjunct în cadrul Direcţiei Generale de administrare a Marilor Contribuabili. Din 2002 până în 2007 a fost director executiv şi director general adjunct în următorii ani, apoi a ajuns la Curtea de Conturi, pentru perioada 2008-2014. Următoarea funcţie pe a fost cea de vicepreşedinte al ASF, pentru perioada 2014-2017. În vara trecută, Vorniceanu a fost numit şef al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Marius Vorniceanu este originar din comuna argeșeană Ungheni, locul unde are şi o casă, iar după ce va ieşi la pensie se va muta definitiv aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.