Cum vor evolua pensiile în 2018. Declaraţia integrală a ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia-Olguța Vasilescu

Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia-Olguța Vasilescu, a făcut, marţi, 6 februarie, la sediul ministerului, o serie de precizări referitoare la efectele aplicării Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dar și despre evoluția pensiilor publice în România.

Olguţa Vasilescu:

“Ca urmare a mai multor discuții din spațiul public, din ultimele zile, cum că aș fi anunțat date eronate și că nu au fost creșteri de 20% la pensii, aș vrea să vă ofer date oficiale despre măsurile luate de guvernele PSD-ALDE în 2017, comparativ cu 2016 și ce se întâmplă în 2018, referitor la pensii și salarii.

În ceea ce privește majorările de pensii, situația stă în felul următor: dacă în 2016 pensia minimă era de 400 de lei, ea a crescut în martie 2017 cu 30%, adică la 520 de lei, și este adoptată OUG de majorare, începând cu data de 1 iulie 2018 până la cuantumul de 640 de lei, adică o creștere de 60% într-un an și jumătate, pentru un număr de peste un milion de beneficiari.

Punctul de pensie a crescut de la 871,7 lei în 2016, la 917,5 lei în ianuarie 2017 și la 1.000 lei din iulie 2017, urmând să ajungă în iulie 2018 la 1.100 lei. Dar să nu uităm alte trei măsuri importante care au adus, de asemenea, mai mulți bani în buzunarele a milioane de pensionari și care se adaugă la creșterea de 15% din anul 2017, provenită din majorarea punctului de pensie.

Astfel, în februarie 2017 a fost eliminată obligația plății CASS pentru toți pensionarii, adică un procent de 5,5% din pensie, și tot din luna februarie 2017 s-a eliminat impozitul pe venit la pensiile sub 2.000 de lei, de la 16% la 0%, măsuri care au crescut cuantumul pensiilor.

Tot ca o măsură menită să vină în sprijinul pensionarilor a fost cea adoptată prin OUG ca, începând cu data de 1 iulie, toți pensionarii care au o pensie sub 900 lei, indiferent dacă mai au și alte surse de venit, să primească medicamente compensate în procent de 90%.
În anul 2018, din ianuarie, avem o reducere a impozitului pe venitul din pensiile mai mari de 2.000 de lei, de la 16 la 10%.

În plus, în iulie crește punctul de pensie la 1.100 lei, măsură deja adoptată prin OUG.

Opoziția, care face calcule ca pe vremea când îi dădea cu minus 25%, a cerut imperativ respectarea legii pensiilor în varianta PDL.

Ce ar fi însemnat asta? Ca la 1 ianuarie 2017 punctul de pensie să fie 917,5 lei, iar de la 1 ianuarie 2018 să fie 970,7 lei, pentru că acesta este calculul corect, dacă ne raportam doar la actualizarea cu 100% din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Deci ar fi anulat creșterea punctului de pensie de la 1 iulie 2017 care a ajuns la 1.000 lei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.