O viaţă în spatele gratiilor! Povestea cutremurătoare a argeşeanului condamnat la 300 de ani de închisoare

La 67 de ani, Ilie Ţârcuş din comuna Ungheni a adunat peste 300 de ani de condamnări. 30 de ani i-a trăit numai în spatele gratiilor, restul peste 270 fiind contopiţi pentru infracţiuni asemănătoare. Din 1970, atunci când a fost condamnat prima dată, Ilie Ţârcuş a trecut aproape prin toate penitenciarele ţării. A fost coleg de celulă cu fostul ministru ceauşist al comerţului exterior, Cornel Burtică, a jucat tenis cu arbitrii arestaţi în „Lotul Penescu” şi a stat la taclale cu primarul de la Vâlcea, Mircea Gutău, încarcerat, în urmă cu câţiva ani, la Penitenciarul Colibaşi. Şi la această dată, la cei 67 de ani, Ilie Ţârcuş se află încă  după gratii.

Povestea lui Ilie Ţârcuş este una cutremurătoare. A „picat” la puşcărie la 20 de ani, pe când era militar în termen la Cluj, pentru că a furat o pâine. Închisoarea este un univers paralel, cu reguli extrem de dure, foarte diferite de cele din viaţa de-afară, iar pentru a supravieţui celor 30 de ani de detenţie, Ilie Ţârcuş a fost nevoit să înveţe să respire, să vorbească, să îndure frigul şi foamea sau să meargă la toaletă. Din cei 300 de ani de condamnări, pe care i-a adunat de-a lungul vieţii, 80%  nu s-au datorat unor infracţiuni săvârşite de el, ci asumării unor fapte pe care nu le-a comis niciodată, dar pe care a fost constrâns să şi le însuşească, de către organele de cercetare penală, în schimbul unor condiţii de detenţie mai bune.

„După faptele săvârşite, mă consider un om blestemat, un om al răului”

„După câtă puşcărie am făcut, mă consider un om al răului”, şi-a început Ilie Târcuş povestea, pe care nu a întrerupt-o decât în momentul când aparatul de fotografiat a intrat în acţiune. În rest, a vorbit două ore în continuu, fără a mai fi nevoiţi să-i punem întrebări suplimentare. Interviul realizat cu Ilie Ţârcuş a avut loc în urmă cu doi ani, atunci când a fost eliberat din închisoare, dar la scurt timp a fost reţinut din nou, pentru faptul că a găsit câţiva minori pe care i-a convins să comită infracţiuni, trimiţându-i la furat. I-a mers o vreme, după care a intrat din nou pe mâna justiţiei, acum fiind încarcerat.

„Foamea şi sărăcia în care reveneam mă urmăreau ca un blestem“

„După faptele săvârşite, mă consider un om blestemat, care, de fiecare dată, a ajuns la puşcărie din cauza sărăciei şi foamei. Când am fost arestat prima dată, eram militar în termen la Cluj. Am plecat până în oraş, după ce nu mâncasem mai nimic de câteva zile şi, de foame, am furat o pâine. Am fost prins şi judecătorii nu au avut milă de mine. M-au condamnat la un an şi câteva luni de închisoare. De atunci şi până astăzi nu m-am mai putut reabilita, pentru că, de fiecare dată când eram eliberat, eram respins de societate. Foamea şi sărăcia în care reveneam mă urmăreau ca un blestem. La toate acestea s-au mai adăugat şi faptele pe care le-am luat asupra mea, deşi nu le săvârşisem niciodată. Am intrat, practic, într-un circuit, din care nu am mai putut să ies până astăzi.
Până în 1988, anul când Ceauşescu a făcut „amnistie generală”, adunasem peste 200 şi ceva de ani de condamnări. Dar cum am ajuns la această cifră record? Furam, spre exemplu, o butelie, iar miliţienii, aşa cum se chemau înainte de 1989, îmi promiteau că, dacă mai recunosc şi alte 20 – 30 de furturi de butelii, pe care ei le aveau înregistrate, dar nesoluţionate, o să mă ajute să fiu condamnat mai puţin pentru fapta pe care eu o săvârşisem. Îmi ziceau aşa: „Mă, Ţârcuş, tu, pentru că ai fost prins că ai furat o butelie, o să primeşti de la 2 la 5 ani. Dacă spui că ai mai furat alte 20, tot atât o să iei şi, dacă faci asta şi ne ajuţi pe noi, şi noi o să te ajutăm pe tine. O să-ţi facem o scrisoare de recomandare în care o să spunem că ai avut un comportament bun în detenţie şi asta o să te ajute să nu execuţi întreaga pedeapsă. Pe deasupra, tot noi o să ne îngrijim să primeşti mai mult salam în închisoare şi ţigări Mărăşeşti!”.
Conştient că nu mă afectează, luam de fiecare dată asupra mea tot felul de fapte, de care atunci auzeam prima dată. Aşa s-a făcut că, prin 1980, am fost condamnat într-o lună, la peste 50 de ani de închisoare, în mai multe dosare. Fiind vorba de aceeaşi infracţiune, eu am rămas, în schimb, cu prima pedeapsă”. Aşa şi-a încheiat prima parte a poveştii vieţii din spatele gratiilor, argeşeanul care deţine recordul în materie de ani de condamnare în România.

Coleg de celulă cu Berilă, personajul de la al cărui nume s-a născut expresia „Faci puşcărie ca Berilă“

Suntem convinşi că foarte mulţi dintre dumneavoastră aţi auzit expresia „Faci puşcărie ca Berilă”. Ei bine, aceasta nu este o vorbă din popor, ci o realitate trăită de un om, pe care Ilie Ţârcuş ne-a dezvăluit-o: „Cred că şi dvs, dle jurnalist, şi toată lumea aţi auzit, pe ici, pe colea, expresia „faci puşcărie ca Berilă”. Deşi toţi cred că este folclor, să ştiţi că acest personaj, Berilă, a existat în carne şi oase şi eu am fost coleg de celulă cu el. Berilă era bucureştean la origine şi toată viaţa şi-a trăit-o numai prin puşcării. Când l-am întâlnit, parcă la Rahova, prin anul 1975, era românul cu cei mai mulţi ani de condamnări. Vreo 200 de ani adunase, prin aceeaşi „metodă” ca şi mine, adică lua asupra sa fapte pe care nu le-a comis. În 1988, atunci cu amnistia lui Ceauşescu, îl egalasem, iar acum, la 20 de ani de atunci, fiindcă Berilă nu a mai fost condamnat pentru că a trecut de 80 de ani, iar eu am tot continuat să stau prin puşcării, fiind condamnat în alte dosare, sunt convins că l-am depăşit pe Berilă. Nu mai ştiu exact numărul anilor de condamnări, dar cred că mă apropii de 300. Atât mi-a ieşit, când mi-am făcut ultima socoteală”.

„Dacă furi o găină sau o butelie, eşti considerat un gunoi, o pleavă a societăţii, pe când dacă ai ciordit miliarde eşti tratat preferenţial în puşcărie”

Ca unul care a petrecut 28 de ani prin mai toate închisorile ţării, Ilie Ţârcuş spune că-i ştie cam pe toţi cei care au trecut prin puşcării. Despre unii i s-a povestit, pe alţii i-a avut colegi de celulă. „Cred că era prin ’74 sau ’76, când am stat în aceeaşi celulă la Rahova cu ministrul Cornel Burtică, omul care spunea că Ceauşescu l-a trimis în închisoare pentru că nu ştiu ce dracu’ sabotase el pe la economia ţării! L-am întâlnit şi pe unul dintre cei mai sadici criminali ai ţării. Nu este Râmaru, aşa cum s-a spus, ci unul Sârcă, pentru că el ucidea copii. Acesta a fost condamnat în timpul monarhiei, la 40 de ani de închisoare, iar pe dosarul său a fost pusă parafa regelui Carol al II-lea, prin care se spunea că nimeni nu are dreptul, timp de 40 de ani, să-i comute această pedeapsă. Cred că a murit prin puşcărie, fiindcă nici decretele lui Ceauşescu nu i-au redus din pedeapsă.
În urmă cu câţiva ani, când am fost acuzat şi condamnat pentru viol, i-am întâlnit la Colibaşi şi pe arbitrii arestaţi în dosarul lui Penescu. Cât am stat eu acolo, pentru că apoi m-au mutat la Târgu-Jiu, jucam toată ziua tenis de picior cu ei. L-am întâlnit la Colibaşi şi pe primarul Craiovei, pe Solomon, dar şi pe cel de la Vâlcea, Mircea Gutău. Mă împrietenisem cu amândoi. Solomon s-a adaptat ceva mai greu, însă Mircea Gutău nu avea nicio treabă. Zicea că-l doare-n „oişte” de ăştia care l-au arestat, fiindcă el este un om aranjat de mult timp. Ei stăteau doar cu doi inşi în cameră şi nu erau deranjaţi la orice oră de gardieni.
Pentru că, să ştiţi şi dvs., şi în puşcărie eşti tratat în funcţie de ce furi! Dacă furi o găină sau o butelie, eşti considerat un gunoi, o pleavă a societăţii, pe când, dacă ai ciordit miliarde, eşti tratat preferenţial şi ai parte de acelaşi respect ca şi în civilie”. Aceasta este concluzia pe care a ţinut să ne-o sublinieze Ilie Ţârcuş, la finalul discuţiei noastre.