Primăria Piteşti va rezilia contractul cu firma care reabilitează Colegiului I.C. Brătianu

Municipalitatea piteşteană nu mai suportă neseriozitatea de care dă dovadă constructorul care a câştigat licitaţia pentru reabilitarea Colegiului Naţional I.C. Brătianu.

În acest sens, edilul Tudor Pendiuc va prezenta  situaţia astăzi, într-o şedinţă a Consiliului Local, căruia îi va propune rezilierea contractului. „Pentru noi este o premieră nedorită, dar asta este. O voi prezenta Consiliului Local. Firma care a câştigat licitaţia a început lucrarea la Colegiul Naţional I.C. Brătianu. Noi am făcut mai multe analize. Suntem în situaţia de a vă spune că a fost realizat procentul de 3,5%, faţă de 32%, cât era normal să fi realizat conform graficului şi ofertei. Acest ritm este unul care nu poate să finalizeze la timp lucrările. Nu are cum. Astfel, ne putem trezi în situaţia în care putem fi penalizaţi fiindcă nu consumăm banii europeni. Trebuie nu numai să dăm înapoi banii, dar vom suporta şi penalităţi şi altele. Voi propune Consiliului local să reziliem contractul cu acel constructor total neserios, care în niciun caz nu va putea termina la timp şi în condiţii calitative corespunzătoare, conform unor fonduri nerambursabile“, a declarat primarul Pendiuc. (sursa:ziarultop.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.