Horoscopul Minervei pe 2018. Trei aspecte interesante care schimbă viața mai multor zodii

Horoscopul Minervei pe 2018. Caracteristici generale

Știm cu toții că planetele nu stau pe loc, ci sunt în continuă mișcare, asemenea sistemului solar, a galaxiei din care facem parte, a Universului. Cum fiecare planetă are propria viteză de mișcare, ele se angajează în aspecte, mai mult sau mai puțin benefice, una cu cealaltă. Unele apecte sunt pozitive și pot stimula creșterea și armonizarea, altele sunt o provocare și se pot transforma în catalizatorul schimbărilor care urmează a fi făcute, în timp ce altele sunt neutre și și impactul lor este aproape insesizabil. Totul depinde de ce fel de aspect marchează, într-un fel sau altul, o persoană sau generații.

Tranzitele nu sunt nici bune, nici rele, dar combinarea energiilor a două planete, de exemplu, într-un aspect face ca dialogul (aspectul) dintre cei doi aștrii, să funcționeze ca o echipă pentru viața tranzitului. Dacă un anumit tranzit va fi bun pentru noi, ca indivizi sau pentru generația căreia îi aparținem, va depinde de poziția planetelor în tema natală a fiecăruia, temă care este unică, certificatul de naștere astral al fiecăruia.

Tranzitele majore sunt oricare dintre cele cinci aspecte cunoscute încă din perioada ptolemaică – conjuncția, opoziția, trigonul, pătratul și sextilul sau semnele în care se află planetele transpersonale – Uranus, Neptun și Pluto. Pe măsură ce tranzitele majore se dezvoltă și se desfășoară pe parcursul mai multor săptămâni, luni sau ani, ele devin, de multe ori, mesajul de fundal pentru citirea unei hărți astrale. Adesea, un tranzit va începe cu o conjuncție, se va estompa prin trigoane și sextile, dar se va tensiona prin pătrate sau opoziții și apoi va reveni în punctul de plecare – vorbim de un ciclu care va parcurge întotdeauna, cele 5 tipuri de aspecte înainte ca impactul acestuia asupra noastră să fi trecut. Efectele produse de un tranzit major se vor resimți poate toată viața, deoarece pe un asemenea tranzit viața noastră va lua o turnură sau alta – terminarea studiilor și cariera, căsătoria, achiziția de bunuri imobiliare, nașterea unui copil, pierderea unui părinte ș.a..

Aceste tranzite lente sunt marcatorii schimbărilor generale din sistemul solar și se constituie într-un vehicol pentru călătoria prin viață, și sugerează tendințele cosmice care se desfășoară perpetuu.

2018 va fi marcat de două tranzite majore: Saturn care revine în domiciliu după 28 de ani și 7 luni, pe 31 decembrie 2017 și intrarea lui Uranus în Taur în noaptea de 15 spre 16 mai 2018.

Saturn în Capricorn

Saturn revine în domiciliu la cumpăna dintre ani. Influxurile sale se constituie în baza existenței noastre, sunt cele care dau stabilitate întreprinderilor noastre. Poziția sa este strâns legată de acțiunile noastre care trebuie să pună piatra de temelie unei fundații solide în care să ne construim viața mai departe. În timpul perioadei de doi și un patru luni, până în martie 2020, Saturn se va deplasa prin Capricorn, așa că ne putem aștepta la tendința de a reveni la lucrurile vechi, la conservatorism atunci când realizăm că am greșit sau ne va obliga să facem asta când nu înțelegem că suntem pe un drum greșit, la restricții și la limitări.

Mulți vor avea idei cum să-și consolideze poziția, atât locul de muncă cât și în carieră, dar care, pentru moment, se vor dovedi nepotrivite. Provocarea în următorii doi ani și patru luni, va fi educația și formarea a unor structuri noi, care îi va obliga pe unii dintre noi să se specializeze dacă doresc să se ridice la înălțimea cerințelor drumului profesional pe care și l-au ales. Saturn ne oferă ceea ce merităm și nu mai mult. Nu vor exista nici facilități și nici scurtături care să ne consolideze cariera decât propriile eforturi pe măsură ce Saturn va traversa Capricornul. Progresul concentrat și constant va aduce recompensele pe care le merităm. Energia acestui tranzit va fi resimțită de oricine are planete în Capricorn sau planete în gradele 1 – 5 ale celorlalte trei semne cardinale – Berbec, Rac și Balanță.

Uranus schimbă semnul

La mijlocul lunii mai, mai precis în noaptea de 15 spre 16 mai, Uranus va intra în Taur pentru o perioadă de șapte ani, tranzit care va dura până în 2025. Taurul va aduce o anumită stabilitate acestei planete radicale, deoarece natura ​​pământească, de semn fix, a Taurului va diminua din ereziile și evenimentele neașteptate pe care le provoacă Uranus. În timpul acestui tranzit, ne putem aștepta să vedem schimbări ale fluxului financiar. Sistemul monetar va deveni, probabil, mai stabil, deoarece băncile și monedele virtuale dirijează schimbarea spre un sistem mai echitabil, în beneficiul omului de pe stradă și a persoanelor dezavantajate. Cum ciclul uranian durează aproximativ 84 de ani puțini vor experimenta acest tranzit de două ori în viață. El va afecta în mod deosebit nativii Taur dar și pe cei care au planete în primele grade din Fecioară, Scorpion și Vărsător. Odată cu intrarea lui Uranus în Taur, avem ultima planetă lentă care își va încheia anul acesta trecerea prin alte elemente decât cel material, alăturându-se lui Pluto și Saturn care sunt în semne de pământ, iar Neptun și Jupiter în semne de apă.

Trei aspecte interesante

Jupiter aflat în Scorpion va face un trigon cu Neptun din Pești în perioadele 25 mai – 13 iunie și 11 august – 25 august. Acest aspect întărește legătura între planetele care stăpânesc semnul, deoarece Jupiter este conducătorul tradițional al Peștilor iar Neptun, cel modern. Trigonul este o conexiune benefică și arată că va exista armonie și un sprijin atât pentru lucrurile legate de Jupiter cât și pentru Neptun, așa că ne putem aștepta la iluminare spirituală, la explorare religioasă, la aprecierea artei și culturii precum și la manifestarea toleranței față de diversitatea culturală și sistemele metafizice. Din ce în ce mai mulți oameni vor adopta practici esoterice sau cel puțin vor deveni conștienți de ce se întâmplă în jurul lor.

Acest tranzit fluid va afecta în principal Peștii dar și celelalte alte semne de apă, cum sunt Racul și  Scorpionul, dar și semnele cu care au afinitate Taur, Fecioară și Capricorn, e drept într-o mai mică măsură.

Apoi, Jupiter va face un sextil Pluto în perioadele 7 ianuarie – 25 ianuarie și 5 septembrie – 17 septembrie. Pe măsură ce Jupiter va forma acest aspect armonios cu Pluto, în ianuarie și septembrie, ele vor crea premizele unor perioade de înflorire și de manifestare a puterii, a forței de exprimare în plan material și spiritual, două momente importante pentru anul 2018. Dacă Pluto se aliază cu Jupiter înseamnă că îi dă tot sprijinul de care are nevoie planeta norocului pentru a se manifesta. Este un moment bun pentru a privi înainte și a fructifica orice șansă. S-ar putea să fie disponibil un suport neștiut pentru fiecare dintre noi acum. Se vor manifesta judecata solidă, dreaptă și tranșantă și vor apărea oportunitățile mult așteptate. Aspect îi va marca în principal pe nativii Scorpion și Capricorn, dar vor beneficia de el și semnele Taur, Rac, Fecioară și Pești.

În sfârșit, Saturn din Capricorn îl întâlnește pe Uranus în Taur într-un trigon frumos, între 21 august – 21 septembrie. După ce Saturn va intra în Capricorn, el îl va întâlni curând pe rebelul Uranus pentru a doua oară, primul trigon s-a format în 2017, dar acum Saturn este retrograd, iar Uranus este în Taur, o combinație foarte interesantă deoarece Vechiul reprezentat de Saturn întâlnește Noul reprezentat de Uranus iar cele două energii puternice ale acestora vor fi elaborate în timp. Tehnologia va continua să se dezvoltate, probabil, cu un accent în favoarea celor cu vârsta de peste 50 ani. Și pentru că este a doua întâlnire a celor doi în tranzit, este posibil ca în acest timp să se schimbe proiectele și relațiile care au început anul trecut. Nimic însă, nu este bătut în cuie, ca să spun așa. Va exista o ușurință în folosirea regulilor stricte, deoarece limitele și limitările au fost testate de mulți. Într-o notă personală, dacă v-ați dorit un cerc de prieteni în interiorul căruia să vă mișcați sau să fiți în preajma unor oameni pe care îi apreciați, acum este momentul în care să trasați linia de demarcație, adică să vă treziți la realitate și să stopați aceste dorințe, mergând pe drumul vostru. Acest tranzit îi va afecta în special pe nativii Taur, Fecioară și Capricorn dar va avea o influență similară și asupra Racului, a Scorpionilor și a Peștilor.

Pe 8 noiembrie, Jupiter intră în Săgetător

Pe 8 noiembrie, cea mai mare planetă din sistemul solar, Jupiter se întoarce la semnul său de origine, Săgetător după 12 ani și trei luni. Tranzitul promite o aventură de 12 luni și o perioadă de expansiune pentru mulți nativi. Turismul, eco-turismul și activitățile multi-culturale vor fi în centrul atenției tuturor. Jupiter este planeta care ne încurajează să ne ridicăm ochii spre orizont și să visăm. Suntem înclinați să ajungem ceea ce ne dorim și există o recompensă pentru asta undeva în jurul nostru. Provocarea poate veni dinspre autoindulgență, autosuficiență sau de a aduna mai mult decât avem nevoie sau putem folosi.

Acest tranzit cu efecte pozitive va aduce entuziasm pentru toți Săgetătorii și îi va inviora pe nativii Berbec și Leul. Excesul va fi o provocare pentru nativii Gemeni și, într-o măsură mai mică, pentru nativii Fecioară și Pesti.

Cinci eclipse

Nouă, oamenilor, ne place să trăim în zona noastră de confort, dar din când în când avem nevoie de câte un imbold pentru a ne ține pe picioare. Ei bine, eclipsele sunt imboldul de care avem nevoie și ele se produc de 4 până la 6 ori pe an. Ele sparg modelele pe care le urmăm în viață și ne deturnează, de multe ori atenția, de la lucruri importante tocmai pentru a ne testa dacă suntem conștienți ce facem. Cel mai bun lucru în perioada eclipselor este să stai în espectativă, să aștepți ca ele să treacă și abia apoi să acționăm. Așa că putem spune că eclipsele sunt evenimente astrologice care aduc evenimente neașteptate în viața noastră.

În 2018, vom avea parte de nu mai puțin de 5 eclipse, 3 parțiale de Soare și 2 totale de Lună, după cum urmează:

– 31 ianuarie, totala de Lună                       08:26         11 gr 37 Leu

– 15 februarie,  parțială de Soare               16:05          27 gr 08 Vărsător

– 12 iulie, parțială parțială de Soare            22:47         20 gr 41 Rac

– 27 iulie, totală de Lună                             16:20          4 gr 45 Vărsător

– 11 august, parțială de Soare                     05:57        18 gr 42  Leu

După cum vedeți, prima este în Leu, a doua eclipsă în semnul Vărsătorului, cea de-a treia în Rac, ce-a de-a patra în Vărsător și ultima în Leu. Cei afectați de eclipse vor fi nativii Vărsător, Leu și Rac și Capricorn.

În timpul Eclipsei de Lună, Pământul se află între Soare și Lună, când Soarele și Luna sunt față în față, adică în opoziție. Putem vedea cum umbra Pământului transformă nuanțele intense de lumină în roșu, maro și mai apoi gri. Eclipsele de Lună ne ajută să știm despre sinele nostru adevărat și nu modul în care ne proiectăm pe noi înșine în lumea exterioară și de aceea consider că eclipsa de Lună este un moment excelent pentru auto-descoperire.

În timpul eclipsei de Soare, Luna este între Pământ și Soare, atunci când se spune că Soarele și Luna sunt în conjuncție. Așa se face că un satelit mic cum este Luna are capacitatea de a acoperi lumina Soarelui către pământ. Momentul eclipsei ne poate priva de perspectivă în viață. Eclipsa de Soare se spune că ne îndepărtează de modele fixe și ne împing spre domenii necunoscute. Deși acest lucru poate provoca tulburări în viața noastră, ele sunt promotoare de creștere spirituală și profesională excelente.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.