Liderul PMP Argeş, Cătălin Bulf, dezvăluiri senzaţionale despre averea primarului din Rociu: Oligarhul Bălăşoiu a încasat anul trecut 450.000 de euro numai de la APIA

Cătălin Bulf, preşedintele PMP Argeş, a rămas printre puţinii lideri ai opoziţiei care mai fac.. opoziţie, ba chiar vine şi cu dezvăluiri senzaţionale.
După ce în vizor i-au intrat primarul Tudor Pendiuc, preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău, sau senatorul Constantin Tămagă, vinerea trecută, Bulf a adus în atenţia presei un primar „de stânga“, dar cu „apucături“ de dreapta, Aurel Bălăşoiu de la Rociu. Însă, departe de a fi vreun sărman, dacă e să judecăm după ce a spus liderul PMP Argeş despre el, edilul din Rociu s-ar încadra mai degrabă la capitolul latifundiari, capitalişti sau oligarhi ai judeţului. Chestiuni incompatibile cu doctrina de stânga a partidului care îl ţine în funcţie!   
Cătălin Bulf a susţinut că primarul PSD ar deţine peste 2.000 de hectare de teren în Rociu şi că numai anul trecut ar fi încasat de la APIA circa o jumătate de milion de euro, cam tot atât cât câştigă toţi lucuitorii comunei în 10 ani!


„Recent, am trecut prin comuna Rociu, unde primar este domnul Bălăşoiu, proprietar a peste 2000 de hectare de teren, adică aproape tot terenul comunei. Cetăţeanul din Rociu care iese la vot, dacă iese în faţa curţii, iese pe trotuarul administraţiei conduse de primarul Bălăşoiu, iar dacă sare gardul, sare pe terenul lui latifundiarului Bălăşoiu. Deja în Rociu putem vorbi nu de un vot liber, ci de un vot privat!“, a declarat Cătălin Bulf.
Mai mult, liderul PMP Argeş a mai dezvăluit şi alte detalii despre averea şi afacerile edilului din Rociu. „Oligarhul Bălăşoiu a încasat anul trecut 450.000 de euro numai de la APIA, bani care reprezintă veniturile totale a 95% din populaţia comunei în 10 ani! Practic, cel mai mare oligarh al comunei, boierul comunei, este reprezentantul unui partid de stânga – PSD. Este şi asta o formă de neocomunism în capitalism: luăm de la săraci şi dăm la bogaţi!” a mai spun Bulf.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.