Fiscul ar putea investiga cântăreţii de manele! Banii fără număr vor fi număraţi de ANAF

manelistiIoana Petrescu, Ministrul Finanţelor, declară că sunt mari probleme cu anumite persoane care au averi mari, dar care încă nu aduc documente justificative pentru averile făcute. Ministrul cere ANAF să ia măsuri ca toată lumea să îşi plătească taxele în mod corect, fiind vorba de persoane care au făcut averi senzaţionale, dar care plătesc taxe de nimic la Fisc, iar acum se încearcă eliminarea acestor discrepanţe. „În momentul de faţă, există zece astfel de persoane care trebuie să-şi justifice veniturile pentru că există o discrepanţă extrem de mare între ceea ce se observă ca avere şi ceea ce plătesc ei ca taxe. Eu sper să extindem această arie şi să ne uităm la mai mulţi contribuabili care nu-şi plătesc taxele în mod corect şi, de asemenea, vom angaja mai multe persoane în zona de inspecţie fiscală, care vor face aceste studii şi comparaţii. Şi cred că este un lucru bun pentru ca toată lumea să-şi plătească taxele în mod corect”, a declarat Ioana Petrescu. Ministrul a pus accent şi pe cântăreţii de manele care iau „dedicaţii fără număr”, iar aceşti bani nu sunt declaraţi în acte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.