60.000 de asistenţi medicali generalişti pot participa la un program de perfecţionare recunoscut în UE

Aproximativ 60.000 de asistenţi medicali generalişti din România, absolvenţi ai învăţământului postliceal şi ai învăţământului superior, până la 1 ianuarie 2007, pot participa, din această toamnă, la un program de completare şi perfecţionare a formării iniţiale pentru îndeplinirea cerinţelor minime de formare prevăzute de directivele europene în vigoare. Prin participarea la program, calificarea asistenţilor va fi recunoscută în toate statele membre al Uniunii Europene, atât pe baza certificatului de revalorizare a competenţelor profesionale, la nivel de învăţământ postliceal, cât şi pe baza diplomei de licenţă de asistent medical generalist, obţinute în conformitate cu legislaţia în vigoare, la nivel de învăţământ universitar. Un alt obiectiv urmărit este creşterea calităţii serviciilor de îngrijire din sănătate. Programul va fi pus în aplicare de către şcolile postliceale publice de profil şi de instituţiile de învăţământ superior acreditate, în conformitate cu normele legale naţionale privind accesul la studii, efectuarea şi finalizarea acestora. În acest sens, Ministerul Educaţiei Naţionale, şcolile postliceale publice de profil, instituţiile acreditate de învăţământ superior şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România pot accesa fonduri europene în termen de 5 ani de la implementarea acestui program.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.