UPIT a trecut cu brio de inspecţia în teren a ARACIS. Universitatea vizează obţinerea calificativului GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT

Universitatea din Pitești a trecut cu bine inspecţia în teren a experților ARACIS, care a avut loc în urmă cu două săptămâni.

Încă de la preluarea mandatului în fruntea Universității din Pitești, echipa condusă de Dumitru Chirleșan se pregătește pentru acesată evaluare, în dorinţa de a ridica gradul de încredere al universităţii la RIDICAT.

Potrivit rectorului Dumitru Chirleşan, experții Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Superior (ARACIS) care au făcut evaluarea, 15 la număr, au fost suprevagheaţi chiar de către directorul ARACIS. Aceştia au cerut sute de mii de documente şi au fost în vizită inopinată în toate cotloanele univeristăţii.

„Am primit o serie de recomandări, verbal, dar reacţiile primite la cald au fost numai pozitive. Unele dintre lucrurile care ni s-au sugerat a le realiza nu sunt însă trecute în nici o lege sau reglementare, ceea ce este totuşi curios. Spre exemplu, audit extern! Avem corp de audit propriu, în subordinea mea directă, care face acest lucru constant şi anual avem audit de la Curtea de Conturi. Audit extern nu e trecut în nici o lege, însă, ni s-a sugerat! Însă, îmbucurător este că nu am avut nici un comentariu negativ iar reacţiile au fost bune şi foarte bune! Şeful grupului de experţi a fost aici şi acum 5 ani, la precedenta evaluare, şi a simţit diferenţa. Chiar a declarat că a găsit UPIT cu totul şi cu totul altfel faţă de atunci! Trebuie să remarc cu această ocazie şi cadrele didactice care au dus greul acestei vizite: dl. profesor Viorel Nicolae, secondat de Amalia Duţu. În ce priveşte rezultatul, aşteptăm raportul scris al comisiei, care sperăm că va fi la fel de bun precum evaluările verbale. Acesta va fi prezentat în consiliul ARACIS iar în urma dezbaterii lui va fi luată decizia finală. Cred că asta se va întâmpla în ianuarie!” a declarat rectorul Dumitru Chirleşan.

Evaluarea din partea ARACIS se face o dată la cinci ani conform legii, iar la finalul acesteia, universitatea primeşte un grad care poate fi de la cel ridicat până la cel de neîncredere. În urmă cu 5 ani universitatea piteşteană a primit gradul de încredere. De rezultatul evaluării, care se va da, cel mai probabil, prin luna ianuarie a anului viitor, depinde viitorul instituției, și anume prestigiul acesteia și chiar finanțarea pe care o va primi în următorii 5 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.