După ce l-au huiduit pe vicepremierul Liviu Dragnea, disponibilizaţii de la Arpechim îi aşteaptă, pentru huiduieli, şi pe Klaus Ionannis şi Cătălin Predoiu

Astăzi, în Piaţa Vasile Milea din Piteşti, vicepremierul Liviu Dragnea a înmânat primarilor cheile pentru 15 microbuze şcolare. Cum sosirea vicepremierului a fost anunţată încă de ieri mai mulţi disponibilizaţi de la Arpechim au venit să-i ceară socoteală lui Dragnea, vizavi de neimplicarea guvernului în procesul lor cu fostul patronat de la OMV – Petrom. Disponibilizaţii de la Arpechim reclamă de multă vreme faptul că sunt obligați să returneze către OMV sumele de care au beneficiat sub formă de ”prime de murături”. Mai mult, oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că instanţa a dat câştig de cauză patronatului (definitiv şi irevocabil), ei riscând să fie executaţi silit pentru recuperarea banilor. Unul dintre protestatari spunea că are de dat înapoi 30.000 lei (300 milioane lei vechi). Cu toţii însă consideră că aceste prime au fost acordate în conformitate cu prevederile contractuale, iar Guvernul trebuie să-i apere. După ce s-au răfuit cu vicepremierul, protestatanţii au părăsit piaţa, dar nu pentru a merge acasă. Ei se organizează acum pentru a-i primi astăzi, aşa cum se cuvine, şi pe Klaus Iohannis şi Cătălin Predoiu, cei doi lideri ai Alianţei Creştin Democrate, care vor sosi miercuri, în jurul orei 14.00, la Piteşti.
 
De ce Predoiu şi Iohannis vor intra în gura salariaţilor de la Arpechim
 
Păi, în disputa cu salariații, OMV-Petrom n-a uzat deloc de finețuri. Ba dimpotrivă, după încasarea banilor, cei implicați în proces au primit niște scrisori, semnate atât de reprezentantul patronatului, cât și de liderii sindicali, printre care și celebrul Liviu Luca, prin care li se cerea returnarea sumelor primite, sub diverse pretexte. Fie că totul are un impact financiar negativ asupra firmei în perioadă de criză, fie ca să-și adapteze comportamentul la „spiritul valorilor companiei”, lăsându-se totodată să se înțeleagă că întreaga situație creată prin proces „ar putea avea un impact nefavorabil asupra siguranţei locului de muncă şi a viitoarelor modalităţi de recompensare a angajaţilor”. În paralel, văzând că a pierdut prima rundă cu salariaţii, OMV-Petrom a decis să schimbe tactica și la proces. Așa se face că, printr-un recurs înaintat la Curtea de Apel Pitești,  compania petrolieră a apelat la asistența juridică oferită de Casa de avocatură „Zamfirescu-Racoți-Predoiu”. Predoiu fiind nimeni altul decât Cătălin Predoiu, ministrul de atunci al Justiției, iar Călin Zamfirescu, socrul acestuia. Altfel spus, Petrom-ul a ieșit cu artileria grea în apărare la proces. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.