ÎPS Calinic: Ne încearcă Dumnezeu?

Peste firea Țării, că avem și noi o Țară, ca toți oamenii harnici și de treabă, de multe ori și în multe chipuri a fost, este și va fi mai încercată de tot felul de situații, mai mult sau mai puțin grave.

S-au abătut asupra noastră invaziile multor neamuri, din cele patru zări ale lumii. Războaiele au măcinat ființa Neamului Românesc, fără cruțare și aproape tot timpul. Bolile au tăbărât ca lăcustele, asupra trupului și a sufletului nostru, atât de încercate în decursul istoriei, necruțătoare cu un Neam, care a învățat să fie mai tare ca piatra.

Filosofiile și inepțiile, din Răsărit sau Apus, au biciuit inima, mintea și sufletul nostru, învățate să se bucure de pace și binecuvântarea lui Dumnezeu Drăguțul, cum rostesc ardelenii, între boabe de lumină și amiros de iasomie.

Secetele infernale, ploile aprige, piatra necruțătoare, furtunile îndârjite și repetate, deasupra capetelor noastre, a caselor unde locuim, peste grădinile și fântânile cu apă lină, peste straturi și grădinile cu grâne și tot ce cuprinde regnul mineral, vegetal, animal și uman, duc mereu la disperare și vehemență.

Viitura asupra argeșenilor, s-a arătat, cu primejdie mare, și prin zona Bascovului și împrejurimile Piteștiului.

Calamitatea s-a abătut ziua. Așa s-au mai putut salva oamenii și strânsura lor, de zi cu zi.

Încercarea aceasta ne învață că este bine, ca în fiecare zi să ne împăcăm cu Dumnezeu, cu aproapele și cu noi înșine, să ne rugăm în fiecare dimineață, amiază, seara și la miez de noapte, pentru ultima oară, încredințându-ne viața în mâna lui Dumnezeu. Să dăruim tot prisosul – adică strânsura noastră – celor care au nevoie, azi, acum, că mâine poate fi prea târziu!

Să facem șanțurile pe lângă case și curți; să desfundăm podețele, într-un iureș crescând, să zidim și să consolidăm trainic, iar casele și gospodăriile să le așezăm pe sol tare, pe dealuri cu fântâni și izvoare răcoroase.

Cu înțelepciune, să ne apărăm viața și vatra dătătoare de bucurie!