Fermierii care vor să mai depună proiecte pentru – Modernizarea exploatațiilor agricole – o pot face până la 31 iulie

fermieriAgenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunţat că fermierii care vor să depună proiecte aferente Măsurii 121 „Modernizarea exploatațiilor agricole” o mai pot face până pe date de 31 iulie 2014. “Prelungirea sesiunii cereri de proiecte vine în urma deciziei Autorității de Management pentru PNDR din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca urmare a solicitărilor directe primite din partea potențialilor beneficiari. Motivele care au determinat solicitarea prelungirii au fost lipsa timpului necesar pentru eliberarea avizelor și autorizațiilor de către instituțiile competente, precum și suprapunerea cu actuala campanie de recoltare, fapt ce a produs întârzieri în întocmirea Dosarului Cererii de Finanţare", se arată în comunicatul de presă al AFIR.
Depunerea proiectelor se poate face la sediile Oficiilor Judeţene pentru Finanțarea Investițiilor Ruralae (OJFIR), în intervalul orar 09:00 – 14:00 (pentru fermele de familie) și on-line, pe www.apdrp.ro. Solicitantul de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în Ghidul Solicitantului aferent acestei măsuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.