Incendiu puternic la o fabrică de cauciucuri din Bascov

Un incendiu puternic a izbucnit astăzi dimineaţă la fabrica de cauciucuri, Ronera Rubber din comuna Bascov.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, care au intervenit pentru a stinge focul, nicio persoană nu este în pericol, însă pagubele materiale sunt importante. Pompierii militari au intervenit de urgenţă cu cinci autospeciale cu spumă, o autoscară şi un echipaj de ambulanţă, incendiul întinzându-se pe o suprafaţă de peste o sută de mp, iar intervenţia a fost îngreunată din cauza fumului gros. Cei peste 100 de muncitori ai fabricii din Bascov, care trebuiau să intre în schimbul unu, au aşteptat timp de mai bine de două ore în faţa fabricii, iar, ulterior, au fost trimişi acasă de către conducerea companiei. Până în jurul orei 7.30, cauzele incendiului nu au putut fi stabilite, însă autorităţile iau în calcul atât varianta neglijenţei, cât şi a unei mâini criminale. La momentul izbucnirii flăcărilor, în fabrică erau două persoane, care asigurau paza locului şi care au reuşit să sune la serviciul de urgenţă 112. Pagubele nu au fost stabilite, însă, din primele cercetări, par a fi importante, incendiul afectând în proporţii mari atât o parte importantă a clădirii fabricii, cât şi producţia aflată în stoc.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.