Poliţiştii de la Investigarea Fraudelor Argeş au aplicat amenzi de peste 8 miliarde lei vechi celor din domeniul panificaţiei

panificatieÎn primele şase luni ale anului la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor au acţionat în permanenţă pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise în domeniul comercializării cerealelor şi produselor de panificaţie.

În această perioadă poliţiştii au aplicat un număr de 854 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 807.000 lei. Totodată au fost confiscate peste 21.600 de produse de panificaţie şi peste 22.300 kg cereale, valoarea acestora depăşind 41.200 lei.

Tot în această perioadă, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor au constatat 156 de infracţiuni, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale precum şi de alte acte normative.

Tot în acest context au fost întocmite dosare penale pentru 19 persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş vor acţiona în continuare pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente negative, care pot afecta siguranţa cetăţenilor. BIROUL DE PRESĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.