Fostul președinte al CJ Argeș, Constantin Nicolescu, condamnat la 9 ani și jumătate de închisoare cu executare

constantin.nicolescuConstantin Nicolescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, a fost condamnat de Curtea de Apel București la 9 ani şi jumătate de închisoare cu executare prin contopirea pedepselor în procesul privind podul de la Căteasca, unde prejudiciul este estimat la aproape un milion de euro.
DNA l-a acuzat  pe Nicolescu şi alte 11 persoane că au fi fraudat fonduri europene în valoare de 1,2 milioane euro. Procurorii DNA au susţinut că Nicolescu ar fi accesat fondurile europene PHARE pentru refacerea podului susţinând că a acesta ar fi fost afectat de inundaţiile din 2005, deşi podul era deteriorat anterior. De asemenea, DNA  a mai susţinut că Zeus, firma care a construit podul a fost avantajată în cadrul procedurii de licitaţie, Nicolescu primind mită de la Grigore Dobre, patronul acesteia, un spaţiu comercial în centrul oraşului Piteşti. În plus, procurorii l-au acuzat pe Nicolescu că a aprobat ilegal suplimentarea contractului cu suma de 1 milion de euro şi că o parte din lucrările la podul de la Căteasca au fost subcontractate unor companii care sunt deţinute de rudele sale.
De asemenea, în proces a fost inculpat şi actualul rector al Universităţii din Piteşti, Ionel Didea, pe atunci notar public care, pentru a disimula infracţiunea de corupţie, la data de 23 martie 2009, a girat încheierea unui contract fictiv de vânzare-cumpărare pentru respectivul spaţiu comercial. Şi ceilalți inculpaţi în dosar au primit pedepse cu închisoarea, majoritate cu  executare:
Dobre Grigore – 5 ani și două luni cu executare
Nicoară Mihail-Gabriel – 5 ani și 5 luni cu executare
Mercea Codruța-Lavinia – 4 ani și 5 luni cu executare
Stancu Olga – 4 ani cu executare
Dobre Cristina – 4 ani cu executare
Florescu Aurelia-Mirela – 4 ani cu executare
Bocioacă Sabina-Elena – 4 ani cu executare
Pintilie Iuliana-Mioara – 4 ani cu executare
Pletoiu Ecaterina – 5 luni cu suspendare
Sentințele aplicate de Curtea de Apel București pot fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ionel Didea este singurul care a scăpat de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracţiuni. El a primit ca sancţiune doar mustrare. De asemenea, Constantin Nicolescu trebuie să plătească Direcţiei de Finanţe, care s-a constituit în parte vătămată, 984.164,38 euro (în echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii).

Pentru a accesa banii europeni, functionari din cadrul CJ Arges au atestat in cererea de finantare, in mod nereal, ca respectivele poduri fusesera afectate de inundatii, desi unul dintre ele, cel din comuna Cateasca, fusese avariat anterior, asadar nu era eligibil pentru proiectul respectiv, sustin procurori: "Cererea de finantare a fost insotita de o declaratie de parteneriat semnata la data de 25 ianuarie 2007, de inculpatul Nicolescu Constantin, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Arges si reprezentant al acestei autoritati contractante, cunoscand faptul ca in continutul acestei cereri sunt atestate imprejurari necorespunzatoare adevarului. Caracterul fals al acestui inscris consta in aceea ca in continutul acestuia s-a mentionat in mod nereal ca podul din comuna Cateasca a suferit avarii importante in urma calamitatilor naturale din perioada aprilie – august 2005 si ca urmare, a fost inchis circulatiei, desi infrastructura podului era avariata anterior anului 2004, iar la momentul producerii inundatiilor podul era inchis circulatiei. Inscrisul astfel falsificat a fost folosit si prezentat la Ministerul Dezvoltarii Lucrarilor Publice si Locuintelor (in prezent Ministerul Dezvoltarii Regionale) si la Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud – Muntenia. Ca urmare, a fost ancheiat contractul de finantare nerambursabila in baza caruia au fost efectuate plati din Programul PHARE in valoare de 984.164,38 euro, echivalentul sumei de 4.408.269,11 lei, fonduri obtinute pe nedrept, ce reprezinta paguba creata Ministerului Dezvoltarii Regionale", au scris procurorii in actul de sesizare a instantei.

In 2009, in urma licitatiei organizate de Consiliul Judetean Arges, contractul de reabilitare a podului Cateasca a fost atribuit, in mod nelegal, societatii comerciale Zeus SA, in conditiile in care initial, castigatoare a licitatiei fusese declarata o alta societate, inlaturata ulterior, in mod arbitrar, de comisia de evaluare, dupa reluarea procedurii dispusa de Constantin Nicolescu. Societatea inlaturata se prezentase cu o oferta financiara mai buna, respectiv cu 4.497.947,48 lei mai mica, suma ce reprezinta prejudiciu in dauna CJ Arges, au mai aratat procurorii.

Lucrarile de constructie au fost executate de catre SC Zeus SA si SC Dracones Construct Grup SRL Pitesti, cea din urma avandu-l ca asociat pe ginerele presedintelui Consiliului Judetean Arges, potrivit procurorilor.

Anchetatorii au mai stabilit ca furnizor de bunuri pentru constructia lucrarii a fost SC Setro Metal Group SA Campulung, firma controlata de o ruda apropiata a presedintelui Consiliului Judetean Arges.

"Pe baza unor inscrisuri falsificate, in cadrul unei proceduri de achizitie complet falsificate, in cursul lunii iunie 2010, Consiliul Judetean Arges a atribuit aceleiasi firme, SC ZEUS, un contract in valoare de 4.973.065,75 lei, pentru presupuse lucrari suplimentare la acelasi pod care, in realitate nu se mai justificau, fiind executate anterior, in luna martie 2010", au precizat procurorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.