Precizări DNA: Perchezițiile de la Guvern vizează fapte de corupţie din iulie 2017. E vizată şi o fostă jurnalistă

DNA a anunţat că luni, între orele 15:00-19.00, au avut loc cinci percheziţii în Bucureşti, inclusiv la sediul unei instituţii publice. Surse juridicare au declarat că instituţia vizată este Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul şi că este vorba despre angajări în posturi publice.

„Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, în cursul zilei de 31 iulie 2017, între orele 15.00 – 19.00, au fost efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate în sediul unei instituții publice din București. Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal aflat pe rolul Secției de combatere a corupției, dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție comise în cursul lunii iulie 2017. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, informează DNA într-un comunicat de presă.

Ieri, procurorii au ridicat mai multe documente și au stat de vorbă cu angajații Secretariatului General al Guvernului. În prezent, SGG este condus de Mihai Busuioc, numit în această funcție de fostul premier Sorin Grindeanu, schimbat tot de el din funcție și numit înapoi de actualul premier, Mihai Tudose.

Vizată de cercetări ar fi şi Iulia Teodorescu, consilier la SGG, fostă purtătoare de cuvânt la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul Cioloş şi fostă ziaristă, scrie Hotnews, în contextul percheziţiilor de luni, făcute de DNA la sediul Executivului din Piaţa Victoriei. Publicaţia online susţine că aceste cercetări ar avea legătură cu trucarea unui concurs de angajări.

Potrivit precizărilor făcute de parchetul anticorupţie, infracţiunile investigate au fost comise în cursul lunii iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.