Ministrul Mediului: Programul „Rabla” ar putea fi suplimentat. Banii pot fi accesaţi în iulie – august

Banii din programul „Rabla” ar putea fi accesați în iulie-august, iar după aceasta programul ar putea fi suplimentat, a declarat marți, 25 aprilie, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu. „Sper ca perioada în care românii să meargă să acceseze acest program să fie extrem de rapidă și poate că undeva în sfârșitul lui iulie, începutul lui august banii să fie deja accesați și poate că o să identificăm alți bani pentru o suplimentare așa cum am făcut în 2015”, a spus Grațiela Gavrilescu.

Ministrul a anunțat, în context, că semnat și trimis la Monitorul Oficial pentru publicare ordinul pentru programul Rabla astfel încât cele două programe destinate reînnoirii parcului auto, Rabla și Rabla Plus, să poată demara în perioada 5 — 10 mai, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului, cei interesați vor primi o primă de casare de 6.500 de lei și un ecobonus de 1.000 lei la achiziționarea unui autovehicul cu o emisie de maximum 130 g CO2/km, precum și un ecobonus de 1.500 de lei pentru un autovehicul hibrid. Ministrul a spus că prin Rabla plus se vor acorda 10.000 de euro pentru mașinile electrice și pentru cele hibrid plug-in 4.500 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.