Federaţia Sanitas a înfiinţat Comisia pentru Medici din cadrul Departamentului Profesional

Federaţia Sanitas din România a înfiinţat miercuri, 22 martie, Comisia pentru Medici din cadrul Departamentului Profesional. Aceasta va fi o structură prin intermediul căreia organizaţia îşi propune să îi reprezinte şi pe cei 6.000 de profesionişti membri, pentru a le apăra cât mai corect interesele şi drepturile legate de raporturile de muncă.

Înfiinţarea comisiei vine pe fondul unui interes din ce în ce mai mare al acestei categorii profesionale faţă de activitatea pe care Federaţia Sanitas o desfăşoară în interesul membrilor săi.

La întâlnirea de miercuri au fost prezenţi peste 30 de medici de diverse specialităţi, în calitate de reprezentanţi ai colegilor lor din teritoriu care sunt membrii Sanitas. Împreună cu conducerea Federaţiei, ei au identificat câteva teme de actualitate care îi interesează în mod direct: legea salarizării unitare, modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sanitar, în special cele referitoare la exercitarea profesiei de medic. Comisia pentru medici are rolul de a colecta punctele de vedere, argumentele şi opiniilor medicilor din teritoriu referitoare la aceste subiecte şi va sintetiza, împreună cu conducerea Federaţiei Sanitas propuneri pertinente pe care le va susţine în dialogul cu autorităţile şi instituţiile publice decidente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.