Un mitropolit din Macedonia de Nord a revenit în Argeș, unde a fost hirotonit ierodiacon în urmă cu 31 de ani

Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Strumica (Biserica Ortodoxă a Macedoniei de Nord), a revenit în județul Argeș, unde a fost hirotonit ierodiacon în anul 1995 de Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului.

Vizita ierarhului a avut loc cu prilejul sărbătoririi Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, unul dintre ocrotitorii Schitului „Nașterea Maicii Domnului” – Chilii din Câmpulung Muscel. Sfânta Liturghie a fost oficiată duminică de Arhiepiscopul Calinic, împreună cu Mitropolitul Naum.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Calinic i-a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru vizită. Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a evocat realizările Bisericii Ortodoxe din Macedonia de Nord, amintind monumente istorice precum Catedrala „Sfânta Sofia” din Ohrid și bisericile din Prilep.

Ierarhul român a apreciat contribuția mitropolitului la dezvoltarea vieții monahale, arătând că Înaltpreasfințitul Părinte Naum „a deschis o ușă extraordinară pentru monahismul din Macedonia de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.