Intervenție de urgență coordonată de Elena Lasconi. 30 de pisici bolnave și patru remorci de gunoi, scoase dintr-un imobil din Câmpulung

O intervenție de o amploare fără precedent a avut loc în cartierul Grui din Câmpulung, unde autoritățile au descins în forță pentru a pune capăt unui calvar care dura de mai bine de patru ani. Locatarii blocului P5 au trăit un adevărat coșmar din cauza unei vecine care transformase propriul apartament într-un focar de infecție masiv, adăpostind peste 30 de pisici în condiții greu de imaginat.

Situația din imobil era una extrem de gravă. Pe lângă mirosul insuportabil de dejecții animale care invadase întregul bloc, în locuință se afla, alături de proprietară, și fiica acesteia, persoană cu dizabilități aflată în evidențele Direcției de Asistență Socială (DAS). În ciuda zecilor de deplasări la fața locului ale echipelor locale, femeia a refuzat sistematic, timp de ani de zile, să deschidă ușa sau să colaboreze.

Deblocarea situației a necesitat o acțiune comună de amploare. Primăria Câmpulung a reușit să coordoneze o intervenție mixtă la care au participat Poliția Animalelor, Poliția Municipală, Pompierii, echipaje SMURD și de la Ambulanță, Poliția Locală și lucrătorii de la Administrația Domeniului Public (ADP).

Intrarea în apartament s-a lăsat cu un scandal monstru. După ore în șir de negocieri, certuri și circ din partea proprietarei, cele două femei au fost în cele din urmă evacuate și preluate de cadrele medicale pentru a primi asistența de specialitate necesară.

Dezastrul găsit în interior de echipele de intervenție a fost însă șocant. Patru remorci pline cu cârpe, haine și covoare putrezite din cauza urinei și a fecalelor au fost scoase din casă de către angajații ADP. Peste 30 de pisici au fost confiscate de Poliția Animalelor. Toate exemplarele se aflau într-o stare deplorabilă, fiind subnutrite, extrem de murdare și suferind de diverse boli.

Edilul din Câmpulung, Elena Lasconi, a tras un semnal de alarmă cu privire la neputința primarilor în fața unor astfel de cazuri, din cauza legislației actuale din România care protejează excesiv proprietatea privată în detrimentul sănătății publice.

„Mulțumesc tuturor pentru implicare! Mă tem însă că acțiunea de amploare nu reprezintă și rezolvarea definitivă a acestui caz. Având în vedere că vorbim despre o proprietate privată, este foarte posibil ca doamna să-și reia obiceiurile. Din păcate, legea nu îmi oferă pârghii pentru a nu aștepta cu anii să scapi de un focar de infecție. Cu toate acestea, mă încăpățânez să fac tot ce este omenește posibil și legal pentru a sprijini cetățenii”, a declarat primarul municipiului Câmpulung.

Vecinii răsuflă ușurați pentru moment, însă rămân cu temerea că, odată revenită acasă, proprietara ar putea lua de la capăt strângerea de animale, lăsând din nou asociația de proprietari neputincioasă în fața legii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.