Miercuri se deschid încă 13 kilometri din A0, între Afumați și Glina. Astfel se conectează direct A2 cu A3!

Circulația pe loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A0 Nord, între Afumați și Glina, va fi deschisă miercuri, 4 noiembrie, începând cu ora 14:00. Cei 13 kilometri de autostradă vor asigura o conexiune directă între Autostrada București-Ploiești (A3) și Autostrada București-Constanța (A2), fără ca șoferii să mai fie nevoiți să tranziteze actuala Centură a Capitalei.

Anunțul a fost făcut marți de Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Cele două loturi, cu o lungime totală de aproximativ 13 kilometri, se adaugă celor peste 70 de kilometri pe care se circulă deja pe cele două semiinele ale Autostrăzii A0.

„Este un pas extrem de important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din zona Capitalei, care va asigura o alternativă sigură și modernă atât pentru traficul de tranzit, cât și pentru cel local (București – Ilfov). Am dat în trafic cele două loturi doar după finalizarea tuturor lucrărilor de siguranță rutieră. Construcția celor două loturi a costat 710 milioane lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport (#PT) 2021–2027” a mai explicat Cristian Pistol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.