Sute de tone de deșeuri găsite la cei care dezmembrează mașini. Dosare penale pentru infracțiuni de mediu!

Poliţia Argeș, în control la cei care se ocupă de dezmembrări de maşini. S-a lăsat cu amenzi și sute de tone de deșeuri periculoase indisponibilizate.

„În perioada 19-29 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, cu sprijinul comisarilor Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Argeș, au desfășurat activități de control pentru verificarea respectării legislației privind regimul deșeurilor.

Astfel, au fost efectuate 8 controale la persoane fizice și juridice care desfășoară activități de dezmembrări, în urma cărora au fost descoperite aproximativ 660 de tone de deșeuri și peste 850 de litri de ulei uzat, care au fost ulterior indisponibilizate și lăsate în custodia societăților comerciale/persoanelor fizice, în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, la O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului, la O.U.G. 92/2021 privind regimul deșeurilor și la Legea nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz, în valoare de 106.000 de lei și constatate 9 infracțiuni la O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului și la O.U.G. 92/2021 privind regimul deșeurilor.

Polițiștii vor continua activitățile de verificare și control pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul gestionării deșeurilor și protejarea mediului înconjurător” a transmis Poliția Argeș.

Astfel, pe 29 octombrie polițiștii au efectuat un control la două amplasamente, din municipiul Pitești, utilizate de o persoană fizică neautorizată pentru efectuarea de operațiuni de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz. Aici au găsit aproximativ 605 tone de deșeuri (caroserii, componente auto, mase plastice, tapițerii, blocuri motor, cutii de viteze) și 150 de litri de ulei uzat, pentru care persoana în cauză nu ar fi luat măsura eliminării printr-un operator autorizat. Deșeurile au fost indisponibilizate, rămânând în custodia persoanei fizice, care va trebui să le elimine legal. Cel în cauză s-a ales și cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri și eliminarea, deținerea, păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.