„INCLUZIUNE, CURAJ ȘI AUTONOMIE”. Un proiect de suflet, dus la bun sfârşit de Asociația Părinților Copiilor cu Autism Argeș

Asociația Părinților Copiilor cu Autism Argeș (A.P.C.A. Argeș) anunță încheierea proiectului „INCLUZIUNE, CURAJ ȘI AUTONOMIE”, implementat în perioada 1 august – 30 octombrie 2026, cu finanțare din partea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), în baza Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 49935/30.07.2026.

Proiectul, cu o valoare totală de 150.760 lei, din care 146.460 lei finanțare nerambursabilă și 4.300 lei contribuție proprie, s-a adresat unui număr de 56 de beneficiari direcți: 28 de tineri adulți cu dizabilități și 28 de părinți și aparținători, urmărind dezvoltarea autonomiei personale, a competențelor socio-emoționale și consolidarea capacității familiilor de a susține participarea activă a tinerilor în comunitate.

Activități și rezultate

În cadrul proiectului, beneficiarii au participat la un program integrat de activități experiențiale, creative și de sprijin familial, organizat în jurul nevoilor și particularităților individuale.

Tabăra experiențială desfășurată în stațiunea Straja, în perioada 6–11 august 2026, a oferit tinerilor oportunități de exersare a abilităților de viață independentă, comunicare, cooperare, orientare și adaptare la situații noi.

Activitățile individuale și de grup au încurajat inițiativa, asumarea responsabilităților, exprimarea preferințelor și încrederea în propriile capacități, într-un mediu adaptat și securizant.

Experiențele participanților au fost ulterior valorificate prin ateliere de exprimare creativă, lucrări artistice, fotografii și mărturii, oferind beneficiarilor posibilitatea de a reflecta asupra propriilor reușite și de a împărtăși experiențele trăite.

Componenta dedicată familiilor a inclus workshopul „Curaj și Echilibru – prevenirea burnout-ului și susținerea rezilienței familiale”, în cadrul căruia părinții și aparținătorii au abordat teme privind gestionarea stresului, prevenirea epuizării emoționale, identificarea resurselor de sprijin și susținerea autonomiei tinerilor adulți cu dizabilități.

Valorificarea și diseminarea rezultatelor

Etapa finală a proiectului a fost marcată prin organizarea unui eveniment de prezentare și diseminare a rezultatelor, însoțit de expoziția „Dincolo de limite. Împreună spre autonomie.”, care a reunit lucrări și materiale reprezentative pentru experiențele beneficiarilor.

În cadrul evenimentului au fost prezentate activitățile desfășurate, rezultatele și experiențele participanților, fiind distribuite mape cu materiale informative și de promovare a proiectului.

Totodată, beneficiarii au completat chestionare finale de satisfacție, contribuind prin opiniile și aprecierile lor la evaluarea activităților și la identificarea unor direcții de dezvoltare pentru inițiative viitoare.

Dincolo de proiect – continuitatea incluziunii

Prin activitățile realizate, proiectul a creat contexte concrete de participare, învățare și interacțiune socială, în care tinerii adulți cu dizabilități au avut oportunitatea să își exerseze competențele, iar familiile să identifice noi modalități de susținere a autonomiei acestora.
Dincolo de rezultatele imediate, proiectul reafirmă importanța oportunităților reale de participare și a sprijinului individualizat în dezvoltarea unei vieți cât mai autonome.

APCA Argeș își propune să valorifice experiențele și rezultatele proiectului în dezvoltarea unor noi inițiative dedicate incluziunii sociale, autonomiei personale și sprijinirii familiilor persoanelor cu dizabilități.

Asociația mulțumește beneficiarilor, familiilor, specialiștilor și colaboratorilor implicați, precum și Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități pentru sprijinul financiar acordat.

Date de contact: Asociația Părinților Copiilor cu Autism Argeș, Com. Moșoaia, Sat. Smeura, Str. Olteni nr. 59, jud. Argeș, Telefon: 0742.020.158, E-mail: apca.arges@gmail.com, Website: www.autismulinarges.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.