Peste jumătate dintre profesorii din România au vârste între 40 și 54 de ani. Doar o treime sunt tineri

Sistemul de învățământ preuniversitar din România se confruntă cu un fenomen accentuat de îmbătrânire a corpului profesoral, în timp ce ponderea tinerilor la catedră rămâne extrem de scăzută. Din cele aproximativ 219.900 de cadre didactice active, peste 50% au vârste cuprinse între 40 şi 54 de ani, iar ponderea profesorilor sub 40 de ani este de doar 31,9%, conform datelor oficiale publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În același timp, datele statistice arată o prezență covârșitoare a femeilor în sistemul educațional românesc, acestea reprezentând 83,3% din totalul personalului didactic.

14 elevi la un singur profesor

La nivel național, populația școlară a cuprins 2.937.800 de preşcolari și elevi. Raportat la numărul total de cadre didactice, rezultă un indice mediu de 14 copii și elevi la un singur profesor, un indicator care reflectă gradul de acoperire a procesului de instruire la nivelul întregului sistem preuniversitar.

Distribuția pe vârste a cadrelor didactice

Analiza INS pe grupe de vârstă scoate în evidență o concentrare masivă a profesorilor în segmentele de vârstă matură și doar o treime de personal considerat tânăr (până în 39 de ani):

  • Categoria 45-49 de ani: 19,7% din totalul profesorilor;
  • Categoria 40-44 de ani: 15,4%;
  • Categoria 50-54 de ani: 15,1%;
  • Seniori (peste 55 de ani): 18% din corpul didactic;
  • Tineri (sub 39 de ani): doar 31,9%.

Datele INS trag un semnal de alarmă indirect cu privire la atractivitatea carierei didactice pentru noile generații de absolvenți, în condițiile în care baza sistemului rămâne susținută de profesorii cu vechime mare în muncă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.