Noi proiecte de infrastructură rutieră în comuna Dârmănești: Încep asfaltările la Negreni și Gestamp

Administrația locală din comuna Dârmănești continuă modernizarea rețelei de drumuri din localitate prin demararea a două noi proiecte de asfaltare în această lună. Investițiile vizează îmbunătățirea condițiilor de trafic pe Drumul Porcișteanu din satul Negreni și pe drumul de acces către zona Gestamp, proiectele incluzând și lucrări de colectare a apelor pluviale.

Concret, prima investiție vizează o lungime de 600 de metri pe Drumul Porcișteanu, în timp ce al doilea tronson, cel de la Gestamp, are o lungime de 800 de metri. Pe ambele sectoare de drum vor fi executate și amenajări de șanțuri destinate scurgerii apelor pluviale, pentru a asigura rezistența în timp a asfaltului.

Licitație pentru DJ 731D și noi planuri pentru finalul anului

În paralel cu aceste lucrări, primăria se află în faza de procedură publică pentru modernizarea unei porțiuni din drumul județean DJ 731D, preluat recent în administrare de la Consiliul Județean Argeș.

„Suntem în faza de licitație în vederea stabilirii constructorului care va amenaja o porțiune de 820 de metri din DJ 731D, drum care deservește locuitorii din Valea Nandrii. Sperăm să-l putem reabilita până la sosirea sezonului rece. Mai avem în vedere alte patru tronsoane de interes local, pentru care se realizează la ora actuală ridicările topo, în vederea reabilitării, sperăm noi în trimestrul al IV-lea al acestui an”, a declarat Emilian Ciolan, primarul comunei Dârmănești.

Prin aceste demersuri, autoritățile locale își propun să finalizeze legăturile rutiere esențiale din comună înainte de începerea iernii și să pregătească documentația tehnică pentru noi șantiere în ultimele luni ale acestui an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.