De la F-16 la F-35. România și Finlanda își unesc forțele aeriene la extremitățile flancului NATO

Președintele României, Nicușor Dan, a efectuat o vizită oficială la baza aeriană Lapland Air Wing, în marja participării sale la Summitul European dedicat Regiunii Arctice desfășurat în Finlanda. Șeful statului a subliniat importanța strategică a acestei vizite pentru înțelegerea apărării flancului nordic al Alianței și a evidențiat convergența parcursurilor militare dintre cele două țări.

În cadrul declarațiilor sale, președintele a apreciat profesionalismul Forțelor Aeriene finlandeze și a menționat că, deși baza din Rovaniemi și bazele aeriene ale României se află la extremități opuse ale flancului aliat, obiectivele lor de securitate sunt comune.

Un punct central al discuțiilor l-a reprezentat modernizarea flotelor aeriene. Lapland Air Wing va fi prima unitate din Finlanda care va opera noile aeronave F-35, un parcurs similar cu cel al României, care pregătește în anii următori tranziția logistică și operațională de la aparatele F-16 la cele de generația a cincea, F-35.

„Avem multe de învățat unii de la ceilalți, de la pregătirea piloților și infrastructura bazelor aeriene, până la mentenanță și producția industrială. România își dorește să aprofundeze această cooperare”, a transmis șeful statului prin intermediul unei postări pe pagina oficială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.