Romgaz a cumpărat activele Azomureș! Combinatul își reia activitatea și scapă agricultura românească de importuri

Foto: Guvernul Romaniei

Romgaz a preluat oficial marți, 1 septembrie 2026, activele de producție, contractele și peste 800 de salariați ai combinatului Azomureș, marcând un pas strategic decisiv pentru reluarea fabricării de îngrășăminte chimice în România. Decizia vine după o perioadă prelungită în care gigantul industrial nu a funcționat.

Pentru repornirea în siguranță a platformei, în următoarele câteva luni se va desfășura o etapă complexă de revizii tehnice, expertizări și reavizări ale instalațiilor, proceduri obligatorii având în vedere specificul chimic și perioada de inactivitate. Obiectivul asumat de noul management este ca, începând cu primul trimestru al anului viitor, Azomureș să funcționeze la capacitate maximă și să reducă dependența masivă a țării de importurile actuale de îngrășăminte.

Această investiție majoră este strâns conectată cu extinderea producției naționale de hidrocarburi. Odată cu demararea exploatării gazelor naturale din Marea Neagră, România va deține resursa internă necesară pentru a alimenta combinatul, asigurând o valoare adăugată superioară resursei energetice în sprijinul direct al agriculturii românești.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.