Duminică, peste 400 de persoane au participat la „Mioveni Color Fest”

Astăzi, aproximativ 400 de persoane au participat, în Centrul Civic, la prima ediție a „Mioveni Color Fest”, eveniment care a încheiat programul de promenadă din această vară.

Participanții au parcurs un traseu de aproximativ 1,5 kilometri în zona de promenadă. Cei mici au venit cu biciclete, role și mașinuțe, iar părinții i-au însoțit la plimbare sau într-o alergare ușoară.

Tricourile albe s-au transformat rapid într-un curcubeu, cu ajutorul pudrei colorate oferite gratuit de organizatori, atât pe traseu, cât și la finalul activității.

Evenimentul a avut și o importantă componentă caritabilă. Participanții s-au mobilizat în cadrul unei curse speciale pentru strângerea de fonduri destinate sprijinirii Soregăi Anca Ionela, o mamă din Mioveni aflată într-o situație dificilă.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Voluntarilor Invictus Mioveni, în parteneriat cu Primăria Orașului Mioveni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.