Cristian Gentea anunță o nouă investiție finalizată: Sala de sport a Liceului „Ion Barbu” din Pitești a fost complet modernizată

Liceul Teoretic „Ion Barbu” dispune de o sală de sport complet modernizată din bugetul local, recepția lucrărilor având loc astăzi, 14 august, la scurt timp după finalizarea renovării energetice a unității de învățământ prin PNRR, a anunțat primarul Cristian Gentea:

’’După recepția, din 27 iulie, a lucrărilor de renovare energetică a Liceului Teoretic „Ion Barbu”, realizate prin PNRR, recepționăm astăzi, 14 august, și lucrările de reabilitare a sălii de sport, un proiect finanțat din bugetul local.

Sala a fost modernizată complet: acoperișul și fațada au fost reabilitate, finisajele și instalațiile au fost refăcute, tâmplăria a fost înlocuită, iar pardoseala sportivă din tarchet este prevăzută cu marcaje pentru volei și baschet.

Elevii de la „Ion Barbu” au acum nu doar un liceu modern, ci și un spațiu sigur și potrivit pentru sport și performanță’’.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.