Ziua în care armata a învins muntele! Pe 20 septembrie 1974 era inaugurat cel mai spectaculos drum din lume – Transfăgărășanul

20 septembrie 1974. Pe platoul înghețat de la Bâlea Lac, la cota 2042, zgomotul exploziilor și al excavatoarelor se stinge pentru o clipă, lăsând loc ropotelor de aplauze. Românii tocmai inaugurau o minune inginerească. Transfăgărășanul, panglica de asfalt care a sfâșiat stânca brută pentru a uni, pentru totdeauna, Muntenia de Transilvania.

Ceea ce părea o nebunie utopică în 1969 a devenit realitate după cinci ani de luptă surdă cu muntele. Astăzi, cei 90 de kilometri de drum șerpuiesc spectaculos peste cel mai înalt lanț muntos al țării, legând barajul Vidraru de șoseaua Sibiu-Făgăraș. Punctul culminant al acestei aventuri? Un tunel de 887 de metri, săpat direct în măruntaiele stâncii între vârfurile Capra și Paltinul, o poartă de întuneric și piatră situată la altitudinea de 2042 de metri, care face trecerea de pe versantul sudic pe cel nordic.

Totul a început în pragul deceniului șapte, când primele detașamente de geniști din Regimentul 1 Geniu „Alexandru Ioan Cuza” din Râmnicu Vâlcea au primit ordinul de a ataca masivul din două direcții. Câte 200 de oameni de fiecare parte au început să croiască drum prin necunoscut, de la nord la sud, pe sălbatica vale a Bâlei, și de la sud la nord, urmând conturul lacului Vidraru și valea Caprei.

Muntele nu s-a lăsat cucerit ușor, iar logistica a cerut o adevărată dinamică militară. În decembrie 1970, forțele se repoziționează. Regimentul 1 Geniu concentrează tot efortul pe flancul sudic, lăsând Nordul în grija militarilor din Regimentul 52 Geniu din Alba Iulia. Trei ani mai târziu, în 1973, urmează o nouă rocadă strategică. Regimentul vâlcean urcă pe valea pârâului Capra, lăsând conturul Vidrarului sub comanda unei noi unități de geniu conduse de colonelul Gheorghe Buzatu.

N-a fost doar treaba geniștilor. Pe măsură ce șantierul devenea un uriaș organism viu, pe frontul de lucru au sosit prin rotație, la fiecare șase luni, infanteriști, artileriști și militari din alte arme. Când stânca părea de neclintit, subunități de elită din aproape toate unitățile de geniu ale țării au fost trimise ca întăriri în acest punct fierbinte al hărții.

Cifrele unui titan de piatră și dinamită

Performanța tehnică a Transfăgărășanului rivalizează fără complexe cu marile trecători din Munții Alpi. În spatele peisajului care îți taie răsuflarea stau cifre colosale, scrise cu sudoare și sacrificiu:

4 milioane de metri cubi de terasament dislocați din munte.

290.000 de metri cubi de fundații și tot atâta zidărie de sprijin.

598.000 de metri pătrați de suprastructuri de macadam.

830 de lucrări transversale și 27 de viaducte și poduri proiectate să reziste decenii la rând.

Pentru ca toate acestea să fie posibile, geniștii au detonat peste 6 milioane de kilograme de explozibil, iar utilajele grele au măcinat drumurile montane însumând peste 18 milioane de motokilometri.

La finalul acestei epopei, recunoștința statului s-a tradus în distincții militare. În ziua istorică a inaugurării, 553 de oameni – de la soldați și gradați, până la maiștri militari, subofițeri și ofițeri – au fost decorați cu ordine și medalii. Ei au fost titanii care, cu prețul unor eforturi supraomenești, au dăruit României cel mai frumos drum din lume.