Înainte de examene, tinerii piteșteni își caută liniștea și binecuvântarea la Mavrodolu

Complexul Parohial Mavrodolu din Pitești își deschide porțile pentru elevii care susțin examenele naționale, oferindu-le sprijin moral și spiritual în momentele de maximă emoție. Într-un mesaj public, preotul Dumitrescu Horia a chemat tânăra generație la rugăciune la Biserica „Sf. Stelian”, subliniind importanța păcii sufletești și a înțelepciunii în depășirea cu succes a acestor cumpene ale educației.

Preot Dumitrescu Horia: ’’Cu Dumnezeu prin emoțiile examenelor! În pragul examenelor, copiii vin cu emoție la biserica Sf Stelian Paflagonul din complexul parohial Mavrodolu, vin înaintea lui Dumnezeu, purtând în inimă osteneala anilor de învățătură, visurile lor și nădejdea unui drum frumos în viață.

Ei cer binecuvântare, luminarea minții și pacea sufletului, pentru ca teama să se prefacă în curaj, iar munca lor să aducă rod bun. Dumnezeu să le întărească pașii, să le dea înțelepciune, răbdare și puterea de a merge până la capăt, cu credință și cu inimă curată. Fie ca fiecare examen să fie nu doar o încercare a cunoștințelor, ci și un prilej de creștere, de maturizare și de apropiere de chemarea pe care Dumnezeu a sădit-o în sufletul fiecăruia.

Să iasă încununați cu succes din examenele ce le stau înainte! Dumnezeu să le lumineze mintea, calea și întreaga viață!’’.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.