Un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spațiul aerian estonian

Foto: Facebook Ministerul Apararii Nationale

O aeronavă F-16 Fighting Falcon a Forțelor Aeriene Române, aflată în misiune de Poliție Aeriană Întărită NATO, a doborât marți, 19 mai 2026, o dronă care evolua neautorizat în spațiul aerian al Estoniei. Intervenția reprezintă o premieră absolută pentru detașamentul românesc „Carpathian Vipers” dislocat în regiunea baltică.

Detașamentul „Carpathian Vipers”, alcătuit din aproximativ 100 de militari cu şase aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon, este dislocat în Lituania, în baza aeriană Šiauliai, și asigură Serviciul de Poliție Aeriană Întărită în perioada aprilie – iulie 2026.
Misiunea militarilor români este protejarea integrității spațiului aerian al Țărilor Baltice şi reprezintă o componentă fundamentală a angajamentului NATO față de membrii săi.
Avioanele de luptă F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române asigură permanent avertizarea timpurie și intervenția pentru clarificarea situației aeriene, aplicând măsurile legale împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spațiul aerian al Țărilor Baltice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.