Zelenski, Nawrocki și Mark Rutte, prezenți la București la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9) şi al Ţărilor Nordice

Preşedintele Nicuşor Dan va găzdui, miercuri, la Palatul Cotroceni, Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9) şi al Ţărilor Nordice, la care vor fi prezenţi secretarul general al NATO, Mark Rutte, preşedinţi şi miniştri, printre care şi Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.

Evenimentul va fi co-prezidat de preşedintele României şi de preşedintele Republicii Polone, Karol Nawrocki, cu tema generală „Delivering More for Transatlantic Security”, precizează Administraţia Prezidenţială

Volodimir Zelenski vine la București, la Summit-ul B9, alături de soție. Olena Zelenska va avea un alt program, cu Mirabela Grădinaru. Zelenski va avea o intervenţie la finalul sesiunii de lucru a B9.

De asemenea, preşedintele Poloniei, Karol Nawrocki, şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, vor ajunge marţi la Bucureşti, înaintea Summitului Bucureşti 9.

Nawrocki va fi primit de preşedintele Nicuşor Dan în a doua parte a zilei, iar cei doi vor avea o conferinţă de presă comună. Mark Rutte va participa la o cină de lucru cu cei doi şefi de stat care co-prezidează summitul B9.

Reuniunea la nivel înalt are ca scop sublinierea nevoii de consolidare a relaţiei transatlantice şi la finalul acesteia va fi transmisă o Declaraţie Comună în care va fi reliefat acest aspect, dar şi atenţia asupra Flancului estic al Alianţei, ameninţarea Rusiei în regiune şi susţinerea Ucrainei.
Lista tuturor participanților la summit:
  • secretarul general NATO, Mark Rutte;
  • preşedintele Republicii Lituania, Gitanas Nauseda;
  • preşedintele Republicii Estonia, Alar Karis;
  • preşedintele Republicii Cehe, Petr Pavel;
  • preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkevics;
  • Preşedintele Republicii Slovace, Peter Pellegrini;
  • preşedintele Republicii Finlanda, Alexander Stubb;
  • Prim-ministrul Regatului Danemarcei, Mette Frederiksen;
  • Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski;
  • subsecretarul de Stat din Statele Unite ale Americii pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională, Thomas DiNanno;
  • ministrul Apărării din Regatul Suediei, Pal Jonson;
  • ministrul Afacerilor Externe din Regatul Norvegiei, Espen Barth Eide;
  • secretarul de stat permanent din cadrul Cancelariei Prim-ministrului Islandei, Benedikt Arnason
  • reprezentantul permanent al Republicii Bulgaria la NATO, ambasadorul Nikolay Milkov
  • ambasadorul Ungariei în România, Kissne Hlatki Katalin.
  • Foto: Facebook Nicușor Dan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.