Securitatea și „Reciclarea”! De la fier vechi la păr uman pentru economia lui Ceaușescu

În perioada comunistă, reciclarea nu era o alegere ecologică, ci o obligație strictă de stat. Chiar și temuta Securitate sau Miliția aveau planuri anuale de colectat fier vechi, hârtie și chiar păr uman, totul pentru a susține industria megalomană a regimului.

Înainte de 1989, „economia de materii prime” era o mișcare de masă. Elevi, muncitori și militari erau transformați periodic în colectori de deșeuri. Deși propaganda prezenta acțiunea ca pe o mare victorie economică, realitatea era adesea absurdă. Munți de sticle și cartoane putrezeau în curțile instituțiilor pentru că nu existau camioane care să le ridice.

Nici angajații Ministerului de Interne nu scăpau de „vânătoarea” de deșeuri. În loc să se ocupe de siguranța publică, comandanții de unități urmăreau lunar dacă subordonații au strâns destule materiale.

Conform unui document oficial din martie 1980, unitățile de Miliție și Securitate aveau obiective precise de colectare: 2400 de tone de metal; 20 kg argint(din prafuri și resturi tehnice); 1100 de tone hârtie și carton (era strict interzisă arderea actelor vechi, totul mergea la topit) și 100 de tone de ulei uzat.

Regimul mergea până la detalii incredibile. Se colectau resturi de faianță, oase și chiar păr uman. Mai mult, orice unitate care avea o popotă (bucătărie militară) era obligată să își înființeze propriul „sector zootehnic” — practic, să crească porci cu resturile menajere rămase de la masă.

Pentru a-i convinge pe ofițeri să adune fier vechi, se făcea „muncă politico-educativă”. Cine nu îndeplinea planul risca sancțiuni. Totuși, populația făcea haz de necaz, iar bancurile pe tema refolosirii nu s-au lăsat mult aşteptate în epocă. Iată unul dintre ele:

Un cetăţean mergea pe stradă cu un sul de hârtie igienică în mână. Un altul se apropie curios şi îl întreabă:

„- Nu vă supăraţi, de unde aţi luat hârtia igienică?

– Acum câteva minute am scos-o de la Nufărul.”

În final, programul „celor 3 R” (Recuperare, Recondiționare, Reciclare) a rămas în istorie mai degrabă ca o metodă de control și o dovadă a epuizării resurselor unei țări, decât ca o strategie economică de succes.

Sursa: Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS