Accident mortal pe DEx 12. Un autocar a intrat în plin într-o maşină staționată

Luni dimineață, 23 martie, polițiștii rutieri argeșeni au fost sesizați despre un accident pe DEx 12, în dreptul localității Albota.Un autocar a lovit în plin un autoturism care ar fi fost staționat din cauza unei defecțiuni. La locul evenimentului au intervenit polițiștii Serviciului Rutier Argeș.

„Din verificările preliminare efectuate de polițiștii rutieri a rezultat că un conducător auto de 37 de ani, din Bălilești, județul Argeș, care conducea un autocar cu care efectua transport de persoane, circulând din direcția Craiova spre Pitești, pe Drumul Expres 12, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul nereducerii vitezei în cazul unui obstacol pe partea carosabilă, respectiv pe fondul opririi parțial pe partea carosabilă, posibil ca urmare a unei defecțiuni tehnice, a unui autoturism, a intrat în coliziune cu autoturismul, condus de un bărbat de 75 de ani, din comuna Teslui, județul Olt, care a suferit leziuni.

Conducătorul autoturismului, care se afla singur în autoturism, a fost preluat de echipaj medical și transportat la spital, unde a survenit decesul acestuia.

Conducătorul autocarului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool” a transmis Poliția Argeș.

În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.