„Micul aventurier din Santa Cruz”, o producție pentru cei mici la Teatrul Davila 

Echipa Teatrului „Alexandru Davila” vă invită cu mare drag la spectacolele pregătite pentru această săptămână. 

Iată producțiile care se vor juca în weekendul 20 – 22 MARTIE 2026.

Vineri, 20 martie 2026
OAMENI ȘI ȘOARECI

Ora 19:00 – Sala Studio „Liviu Ciulei”
Autor John Steinbeck
Regia artistică și adaptarea pentru scenă Sorin Militaru
Scenografia Cristian Marin
Video Lucian Matei
Durata spectacolului  1h 45 min.
Vârsta recomandată 14 +

Distribuția: Florin Dobre, Marius Furtună, Gogu Preda, Gabriel Gheorghe, Șerban Ghilvaci, Andreea Drugulescu, Dan Andrei, Petrișor Diamantu, Ștefan Daniel Gilă, Ionuț Iulian Mihalcea.

„Oameni și șoareci”, în regia și adaptarea scenică a lui Sorin Militaru, este o dramă tulburătoare după nuvela „Șoareci și oameni” de John Steinbeck, în care se pune accent pe fragilitatea visurilor umane și lupta pentru supraviețuire într-o lume dură, marcată de sărăcie.

George și Lennie sunt prieteni pe viață, deși primul este inteligent și obiectiv, iar cel de-al doilea naiv și vulnerabil, cu un deficit mental, dar de o forță fizică ce impresionează. Ambii sunt muncitori sezonieri condamnați la visare și speranță. Visul lor de a avea împreună o mică fermă le hrănește fiecare zi în care muncesc și se chinuie să strângă bani.

Din cauza problemelor pe care le creează Lennie, prizonier al propriilor dizabilități, cei doi prieteni sunt nevoiți să meargă de la o fermă la alta ca să își câștige existența. Pe Lennie îl copleșește des vina propriilor acțiuni, iar George nu ezită să-i spună că s-ar descurca de minune fără el.

Fiecare scenă dintre cei doi aduce în plan principal sacrificiul făcut din prietenie, din responsabilitate și atașament. În plan secund, personajele, deloc puține, cu care interacționează George și Lennie, completează tabloul frustrărilor sociale și al neîmplinirilor personale care, intersectându- se, conduc spre un final dramatic.

Având o vastă experiență artistică, regizorul Sorin Militaru s-a asigurat că distribuția este potrivită tipologiei fiecărui personaj astfel încât profunzimea acestui spectacol să ajungă în formă autentică la public.

Prin dramatismul situațiilor și intensitatea emoțională, „Oameni și șoareci” devine o reflecție psihologică profundă asupra condiției umane și ilustrează, în mod tulburător, fragilitatea speranțelor spulberate de realitatea nemiloasă.

Împreună, regizor și actori, conturează artistic o creație scenică de o copleșitoare intensitate emoțională pe care iubitorii de artă teatrală remarcabilă sunt așteptați să o descopere la Teatrul „Alexandru Davila”.

SPECTACOL SOLD OUT

Sâmbătă, 21 martie 2026
MICUL AVENTURIER DIN SANTA CRUZ

Ora 11:30 – Sala Studio „Liviu Ciulei”
Autor Michael Ende
Regia artistică Ioan Brancu
Scenografia Clara Dărângă
Durata 1h
Vârsta acceptată +6 ani

Distribuţia: Cristina Dumitru, Cristina Muscalu, Andrea Botescu-Boțîrcă, Aura Floroiu, Olga Podaru, Gabriela Roșu, George Slătioreanu, Mihai Savu, Ionuț Oanță.

Cu spectacolul MICUL AVENTURIER DIN SANTA CRUZ, adaptare a remarcabilului regizor Ioan Brancu, după o povestire de Michael Ende, se deschid larg porțile universului în care copiii își pot împlini până și cel mai îndrăzneț vis.

Herman, eroul poveștii, reușește, la numai opt ani, să se transpună în toate ipostazele care, consideră el, i-ar aduce satisfacții. Necăjit că este nevoit să își irosească ,,bunătate de tinerețe cu gramatica, cu tabla înmulțirii”, dar foarte năzdrăvan din fire, micul aventurier, decide să pornească în călătoria vieții sale, adică drumul spre școală. Rând pe rând, experimentează situații care fie îl duc pe culmile gloriei, fie îi pun viața în pericol.

Captivanta aventură a lui Herman, prin întâlnirile lui cu personajele spectaculoase, prinde farmec sub iscusita amprentă regizorală a lui Ioan Brancu și dibăcia actorilor mânuitori de vise de la AȘCHIUȚĂ, transformând această producție într-o atracție artistică de neratat.

Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală sau accesând următorul link https://www.mystage.ro/spectacole/micul-aventurier-din-santa-cruz-4443?af=57

Sâmbătă, 21 martie 2026
CU SUFLETUL NU-I DE GLUMIT 

Ora 19:00 – Sala Mare
Autor Dimitré Dinev
Regia artistică Sorin Militaru
Scenografia Roxana Răduț
Muzica originală Dragoș Cohal
Durata spectacolului 2 h
Vârsta acceptată  +16 ani

Distribuția: Gogu Preda, Ioana Podăreanu, Florin Dobre, Dan Andrei, Marius Furtună, Adrian Duță, Mirela Popescu, Ada Dumitru, Marius Bălan, Ștefan Gilă.

CU SUFLETUL NU-I DE GLUMIT este alegerea făcută de Sorin Militaru, un regizor cu palmares valoros, pentru scena Teatrului „Alexandru Davila”.

Spectacolul, bazat pe textul scriitorului austriac de origine bulgară Dimitré Dinev, este o tragicomedie care provoacă privitorul la o meditație profundă despre viață și moarte. Întreaga acțiune se desfășoară la un priveghi unde prietenii defunctului caută să respecte obiceiurile din spațiul balcanic specifice acestui eveniment.

Scena de început îl are în prim plan chiar pe Nikodim, defunctul, în momentul în care încearcă să treacă spre lumea de dincolo, dar nu are banii necesari să facă plata barcagiului. Tot ce urmează face trimitere fie la ritualul priveghiului, fie la diverse neîmpliniri ale vieții protagoniștilor (cei patru prieteni, colegi de șantier cu Nikodim, soția defunctului, bocitoarea, muzicantul și o stripteuză). Balanța se înclină, periodic, către cele lumești versus cele din lumea de dincolo, iar priveghiul devine motiv de jale, de distracție, de reflecție.

În tot acest context, muzica este un necesar obligatoiu. Afectați de moartea prietenului, dar copleșiți de problemele personale, protagoniștii acțiunii ajung, în unanimitate, la concluzia că „timpul nu mai are nicio importanță” și că „moartea aduce cu adevărat seceta în sufletul oricui”.

Sorin Militaru și-a ales actori cu experiență și, împreună, vă propun această producție care nu doar sugerează, ci evidențiază clar: CU SUFLETUL NU-I DE GLUMIT.

Biletele se pot achiziționa de la Agenția teatrală sau accesând linkul https://www.mystage.ro/spectacole/cu-sufletul-nu-i-de-glumit-4319?af=57

Duminică, 22 martie 2026
CEI TREI PURCELUȘI 

Ora 11:30 – Sala Studio „Liviu Ciulei”
Regia artistică și dramatizarea Dan Țopa
Scenografia Sorana-Elena Țopa
Muzica originală Radu-Andrei Mihalache

Distribuția: Cristina Dumitru, Marius Furtună, Vlad Popescu, Andreea Drugulescu, George Slătioreanu, Gabriela Roșu, Ionuț Oanță.

„Cei trei purceluși” este mai mult decât o simplă adaptare a unui basm cunoscut – este o aventură muzicală și plină de umor, în care copiii și părinții descoperă împreună că jocul, prietenia și curajul sunt armele cele mai de preț împotriva fricii și a vicleniei. Am ales să construim acest spectacol ca pe o joacă serioasă: cântecele devin lecții de viață, umorul se împletește cu emoția, iar interactivitatea îi face pe cei mici să devină parte a poveștii. Fiecare personaj are un drum propriu – purcelușa isteață, fratele bâlbâit, dar bun la suflet, purcelușul grăbit și arogant, mama grijulie, lupul șiret, dar comic, pompierul erou – toți aduc pe scenă fragmente din lumea copiilor de astăzi, unde joaca se întâlnește cu învățătura.” (Dan ȚOPA, regizor artistic)

SPECTACOL SOLD OUT

Duminică, 22 martie 2026
AMERICA NU CREDE ÎN LACRIMI 

Ora 19:00 – Sala Mare
Autor Adelina Toma
Regia Claudiu Goga
Scenografia Lia Dogaru
Durata spectacolului 1h 45 min.
Vârsta acceptată 16 +

Distribuția: Teodora Colț, Ioana Podăreanu, Ada Dumitru, Gogu Preda, Gabriel Gheorghe.

Spectacolul prezintă povestea unei tinere românce (interpretată de Teodora Colț) care își croiește drum prin labirintul fascinant și imprevizibil al New York-ului, orașul unde orice vis pare posibil, dar unde realitatea își cere prețul.

Departe de casă și de mamă (Ioana Podăreanu), cu care comunică prin videocall, Cătălina face echilibristică pe firul subțire dintre speranță și deziluzie, încercând să demonstreze că determinarea poate învinge orice obstacol.

Drumul spre cetățenia americană pe care și-o dorește din suflet și doar despre ea vorbește, este presărat cu provocări, dar Cătălina nu e singură. Angi (Ada Dumitru) și Selim (Gogu Preda), prieteni devotați sau poate îngeri păzitori moderni, îi stau alături, încercând să o ferească de capcanele unui sistem rigid, în care, la un moment dat apare un domn avocat (Gabriel Gheorghe) uns cu toate alifiile și cu soluția juridică de obținere a mult râvnitului green card. Dar cine va ieși învingător? Mașinăria birocratică a Americii sau perseverența unei inimi crescute cu visuri românești?

Scrisă în cadrul Atelierului de Scriere Dramatică al Centrului de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”, sub coordonarea lui Mimi Brănescu, piesa „No worries, Cătălinicika!”, a Adelinei Toma, nu este doar o poveste despre adaptare și luptă, ci și un tablou vibrant al identității, al visurilor care prind contur dincolo de granițe. Profundă și sensibilă, piesa a fost nominalizată la premiile UNITER 2024, la categoria „Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic”, confirmându-și locul în peisajul teatral contemporan.

Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală sau accesând următorul link: https://www.mystage.ro/bilete/america-nu-crede-in-lacrimi-no-worries- catalinicika-4620/date/42209

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.