Cum acționa Securitatea în Scornicești, locul natal al lui Nicolae Ceaușescu

Scorniceşti ar fi fost o comună ca oricare alta din judeţul Olt, dacă nu ar fi avut dubioasa „onoare” de a fi locul de naştere al „geniului Carpaţilor”. De fapt, până pe la jumătatea anilor ’70 chiar a fost o comună oarecare. Ulterior, pe fondul accentuării cultului personalităţii dictatorului, comuna a cunoscut un demers susţinut de dezvoltare şi sistematizare.

La ordinele lui Ceauşescu, teritoriul şi populaţia au fost mărite prin adăugarea unor noi sate în componenţa comunei. Au fost introduse facilităţi ce nu existau în majoritatea localităţilor rurale din România (încălzire centrală, gaze, canalizare). Au fost înfiinţate o serie de capacităţi industriale (o fabrică de piese auto, una de confecţii, altele de procesare a produselor agricole etc).

În anii ’80, după ce Ceauşescu lansează „noua revoluţie agrară” (în teorie un program de modernizare a agriculturii), au fost realizate investiţii masive în unităţile de producţie agrară de pe raza comunei. În fiecare an era lansată la nivel naţional o „chemare la întrecere socialistă în agricultură” şi, bineînţeles, aceasta era lansată de C.A.P. Scorniceşti. Evident, nivelurile de producţie preconizate, deşi în rapoartele oficiale erau depăşite, în realitate nu erau atinse niciodată (în unele cazuri nici în statele dezvoltate din Occident nu se obţineau astfel de recolte).

Mare parte a caselor ţărăneşti din vatra satului au fost rase cu buldozerul şi înlocuite cu blocuri de apartamente. De asemenea, au fost construite un spital, un teatru şi un stadion de fotbal modern (echipa locală, F.C. Olt, a fost ajutată de politrucii cu funcţii în domeniu să ajungă în Divizia A). În ciuda acestor eforturi financiare şi logistice depuse pentru dezvoltarea localităţii – trebuie spus că cele mai multe arătau bine pe hârtie, dar rezultatele erau departe de planuri – Scorniceşti a fost declarat oraş abia în mai 1989.

Poate că statutul special al Scorniceştiului i-a ajutat pe localnici să beneficieze de mici avantaje, faţă de restul românilor – mai puţine gropi în asfalt, mai puţine pene de curent, mai puţine întreruperi ale gazelor, căldurii şi apei calde, eventual mai puţine rafturi goale în magazine. Cu toate acestea, oamenii de acolo erau la fel de nemulţumiţi de viaţa sub regimul comunist. Ca urmare, poliţia politică a fost nevoită să acţioneze şi aici, ca peste tot în România.

Conform bazelor de date întocmite de securişti, în perioada 1980 – 1989, se aflau sub urmărire 158 de persoane din comuna Scorniceşti. Numărul este în mod cert mai mare, ţinând cont că, la jumătatea anilor ’80, Scorniceşti avea o populaţie ce trecea puţin de 12.000 de locuitori, însă pomenitele evidențe sunt incomplete şi au numeroase inadvertenţe.

Majoritatea celor urmăriţi (93) erau pensionari, persoane în vârstă, care făcuseră parte din partide istorice (P.N.L. şi P.N.Ţ.) sau fuseseră membri ai mişcării legionare şi care au fost urmăriţi de securitate până la moarte (sau până la prăbuşirea comunismului, după caz). Alţi 19 erau muncitori industriali, 10 erau ingineri şi subingineri, 16 erau „agricultori”. Mai puţini erau preoţi (2), funcţionari (4), contabili (2), asistent medical (1) etc.

De departe cel mai important motiv pentru care fuseseră luaţi în supraveghere era „comentarea nefavorabilă a politicii interne şi externe a României” – 96 de cazuri. 7 audiau şi colportau ştirile posturilor de radio occidentale (îndeosebi „Europa Liberă” şi „Vocea Americii”), 6 desfăşurau activitate duşmănoasă sub acoperire religioasă, 4 proferau injurii, denigrări şi calomnii privind orânduirea socialistă, 5 fuseseră semnalaţi că întreţineau legături neoficiale cu cetăţeni străini (căci, da, românii nu aveau voie să intre în vorbă cu un străin când aveau chef – totul se făcea doar pe cale oficială), 4 aveau intenţii de trecere frauduloasă a frontierei şi 2 ar fi avut „manifestări duşmănoase grave, care pot conduce la atentat”. Alte „abateri” erau: instigare publică (2), rude în străinătate (2), neglijenţe în serviciu de natură a produce perturbări ale activităţii economice (2) etc.

Sursa: Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS