Cod Galben de ger! Temperaturi cu 9 grade sub normal în Oltenia, Muntenia și Moldova

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți, 3 februarie, o serie de avertizări Cod Galben de ger și temperaturi deosebit de scăzute, valabile pentru mare parte din țară.

Intervalul 3.02 – 10:00 – 20:00: În regiunile Oltenia, Dobrogea, precum și în majoritatea zonelor din Moldova și Muntenia, se vor înregistra temperaturi cu 7… 9 grade sub media normală a perioadei. Maximele diurne vor oscila între -8 și -4 grade Celsius.

Intervalul 3.02 – 20:00 – miercuri, 4.02 – 10:00: Valul de aer polar va persista în Moldova, Oltenia și mare parte din Muntenia. Minimele nocturne vor fi extrem de scăzute, încadrându-se în general între -9 și -6 grade Celsius.

Capitala se află sub prognoză specială până miercuri dimineață, cu o temperatură maximă de aproximativ -3 grade și o minimă ce poate coborî până la -10… -8 grade în zonele periferice.

Deși episodul de ger este sever, meteorologii estimează o încălzire treptată a vremii începând de miercuri sau joi, când temperaturile vor reveni la valori mai ridicate pentru această lună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.